Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, duminică, în cazul ursului rănit, lăsat să agonizeze pe un drum din Harghita, că veterinarul din zonă nu avea tranchilizant și a fost trimis un alt medic pentru a adormi ursul și să-l îngrijească, însă atribuția de intervenție era a Jandarmeriei și a DSV, transmite Mediafax.

Urs lovit de masinaFoto: DRDP Iasi

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, duminică, la Digi 24, că atribuția de intervenție în cazul ursului rănit era a Jandarmeriei, potrivit legii.

„Din păcate suntem într-o situație regretabilă și trebuie să recunoaștem, cu adevărat tristă. Această situație se încadrează în prevederile unei hotărâri de Guvern din 2010, 323, pe răniri, capturi și ucideri accidentale, iar aici legislația este foarte clară. Atribuția de intervenție trebuia să fie a Jandarmeriei și a medicilor veterinari arondați DSV. Pe această situație, noi, Ministerul Mediului nu ar fi trebuit să dăm ordinul de recoltare. Și cu toate acestea, am sunat la Minister, am trimis directorii astăzi în Ministerul Mediului să putem rezolva această problemă regretabilă. E inuman, vă spun sincer, să lași un animal să agonizeze atât timp cât nimic în lege nu te-a împiedicat să intervii”, a spus Costel Alexe.

Ministrul Mediului a menționat că reprezentanți din Minister au luat legătura cu un alt medic veterinar, care va merge în zonă să tranchilizeze animalul, apoi să îi acorde îngrijiri.

„Medicul care era arondat acelei zone nu avea tranchilizant și să căutăm pe cineva astfel încât să putem rezolva punctual această problemă și să nu mai stea acel animal în agonie. Trebuie să ajungă medicul veterinar acolo, va fi tranchilizat. Înțeleg că are probleme la trei dintre membre. Eu nu pot să mă pronunț (dacă va fi ucis sau nu – n.r.), este atributul medicului veterinar”, a mai spus Alexe.

Un urs a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieșirea din localitatea Praid, un minor aflat în mașină suferind un atac de panică. După 18 ore de la incident, animalul grav rănit, probabil cu membrele fracturate, este tot la fața locului, autoritățile nereușind să ia o decizie.