Acţiunile diasporei româneşti l-au enervat pe Nicolae Ceauşescu (iunie noiembrie 1989) - Hotnews Mobile
1 € 4,7764 1 USD 4,3067vineri 06 dec 2019

Acţiunile diasporei româneşti l-au enervat pe Nicolae Ceauşescu (iunie noiembrie 1989)

de Petre Opris Joi, 14 noiembrie 2019, 10:24
- a A+
Imagine
Săptămâna viitoare se vor împlini 30 de ani de la ultima realegere a lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al Partidului Comunist Român. Unul dintre şabloanele propagandistice folosite atunci începea cu sintagma "strânşi uniţi în jurul conducătorului iubit", iar în continuare nu era uitată Elena Ceauşescu – academician doctor inginer, femeie, om politic, mamă devotată ş.a.m.d. (evident, fără calificativul adevărat: impostoare). La şedinţele rituale ale Congresului al XIV-lea al P.C.R. (20-24 noiembrie 1989) nu a îndrăznit absolut nimeni să critice în mod public aberantul şi sinistrul cult al personalităţii, edificat de cuplul prezidenţial timp de un deceniu şi jumătate cu ajutorul slugilor care au gravitat în cercul cel mai înalt al puterii politice din România, în jurul lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.

Dar cine era, de fapt, Nicolae Ceauşescu? A reuşit acesta vreodată să îşi exprime deschis opiniile despre propria carieră profesională? Sunt două întrebări care pot să apară dacă analizăm două dintre declaraţiile preşedintelui de atunci al României. Orgoliul lui Nicolae Ceauşescu a depăşit cu mult rezultatele muncii sale fizice din tinereţe şi, în dialogurile cu oaspeţii străini care îl vizitau, apăreau uneori situaţii stânjenitoare pentru cel care s-a înscăunat în martie 1974 preşedinte al României. De exemplu, la întâlnirea pe care a avut-o cu Jerome Davis, preşedintele Societăţii Sociologice Orientale din S.U.A. (Bucureşti, 31 iulie 1969), s-a desfăşurat următorul dialog:



"Jerome Davis : Cu ce v-aţi ocupat înainte de a fi preşedinte?

Nicolae Ceauşescu : Înainte de a fi preşedinte sau în general?

Jerome Davis : În general.

Nicolae Ceauşescu : Muncitor. Însă după aceea, după 23 August 1944, am lucrat în diferite domenii de activitate.

Jerome Davis : Doriţi să ne spuneţi câteva cuvinte? [...]".

Din acest dialog se poate observa în primul rând faptul că Nicolae Ceauşescu nu dorea să discute despre cariera sa de "muncitor". Totodată, el se considera deja preşedinte al României şi cazul nu este singular. În interviul pe care l-a acordat ziaristului american Cyrus Sulzberger la 30 octombrie 1968, la Bucureşti, a apărut o situaţie asemănătoare:

"Cyrus Sulzberger : Domnule preşedinte, când vă aruncaţi o privire retrospectivă asupra vieţii dvs., care este persoana (bărbat sau femeie), care a avut cea mai mare influenţă asupra formării persoanei dv.? Mă refer la persoane care sunt sau nu în viaţă, cum ar fi Socrate, Karl Marx, mama dv., vreun profesor sau învăţător pe care l-aţi avut în şcoală sau altcineva.

Nicolae Ceauşescu : Nu mi-am pus problema aceasta în mod deosebit, mai cu seamă în ultimul timp. Dacă ar fi totuşi să răspund mai la general, ar fi influenţa pe care am primit-o atunci când am luat legătura cu mişcarea revoluţionară din România. Aceasta a fost prin 1932.

Cyrus Sulzberger: Eraţi foarte tânăr atunci (Nota bene : Nicolae Ceauşescu a împlinit 14 ani la 26 ianuarie 1932! – nota P. Opriş ).

Nicolae Ceauşescu : Da".

În acest caz se poate remarca şi o incapacitate a liderului comunist de a-şi exprima sincer şi deschis aprecierea faţă de anumite persoane sau personalităţi, fapt ce ar putea să ne ofere o explicaţie logică din domeniul medical pentru evoluţia ulterioară a sa către megalomanie.

Exagerarea şi ambiguităţile existente în răspunsurile lui Nicolae Ceauşescu privind propria carieră profesională din perioada interbelică şi din timpul celui de-al doilea război mondial denotă o făţărnicie a liderului politic român şi o lipsă de respect faţă de auditoriul său – care putea să se informeze şi pe alte căi despre cariera ucenicului de cizmar care a devenit agitator comunist şi, după ocuparea României de către trupele sovietice, a fost promovat pe linie de partid până în cele mai înalte funcţii de demnitar ale statului român. Competenţa profesională nu mai avea nici o relevanţă în momentul în care pe scenă apărea agitatorul cu carnet roşu de membru al Partidului Comunist Român în buzunar şi cu lozincile sale sacrosante, urmând întocmai exemplul oferit de autorităţile de la Moscova.

Revenind la anul 1989, declaraţiile lui Nicolae Ceauşescu din vara acelui an ne dezvăluie o persoană nervoasă şi iritată de schimbările care se efectuau în alte state comuniste din Europa. De exemplu, preşedintele României a fost deranjat vizibil de ceremonia care s-a desfăşurat la Budapesta pentru reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Imre Nagy, fost prim-ministru al guvernului R.P. Ungare în perioada 1953-1955 şi în toamna fierbinte a anului 1956. În cursul zilei de vineri, 16 iunie 1989, televiziunea ungară a transmis în direct imagini de la locul de desfăşurare a evenimentului comemorativ, între orele 09.00 şi 16.00.

Organizarea de funeralii naţionale pentru fostul prim-ministru al Ungariei a fost considerată de Nicolae Ceauşescu drept o acţiune deosebit de periculoasă pentru comunismul pe care îl propovăduia. Această idee apare şi în stenograma şedinţei din 16 iunie 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. – reuniune desfăşurată chiar în ziua în care, la Budapesta, erau reînhumate osemintele lui Imre Nagy.

Tot atunci, Nicolae Ceauşescu i-a criticat şi jignit pe românii care au ajuns în capitala Ungariei, astfel: "Au găsit câţiva derbedei; oricine poate să găsească derbedei şi să se denumească "România liberă" – au primit o serie de legionari în aceste zile din Occident – aşa-zisa "Uniune a românilor liberi" – că sunt tot felul de grupări fasciste care şi-au găsit locul şi au participat la aceste manifestări în Ungaria .

Nu se pot admite asemenea lucruri ! Oriunde s-ar întâmpla, trebuie să luăm poziţie şi am luat poziţie! [...]

Avem posturi de radio, unele să fie mai active pe problemele acestea, să nu tratăm numai în general!

Apărarea socialismului este obligaţia tuturor comuniştilor! Oriunde este în pericol socialismul, trebuie să-l apărăm! Aceasta este situaţia! (subl.n.)".

Deşi în zvonurile care circulau la acea vreme în România se putea observa cu uşurinţă faptul că românii nu doreau ca Nicolae Ceauşescu să fie reales în funcţia de secretar general al P.C.R. la Congresul al XIV-lea, membrii Comitetului Politic Executiv au aprobat în mod tacit, în şedinţa din 13 noiembrie 1989, ideile principale din raportul care urma să fie prezentat de Nicolae Ceauşescu în prima zi a Congresului, precum şi modul de desfăşurare a lucrărilor în forul suprem al partidului. În acest fel, membrii Comitetului Politic Executiv l-au girat din nou pe Nicolae Ceauşescu pentru a se menţine la putere, iar lipsa lor de reacţie faţă de schimbările majore de pe continentul european din toamna anului 1989 a avut consecinţe negative atât pentru propriile cariere politice, cât şi pentru cetăţenii României în anii care au urmat.

Trei zile mai târziu, membrii Comitetului Politic Executiv au fost convocaţi de urgenţă de Nicolae Ceauşescu din cauza demonstraţiilor care au avut loc în faţa ambasadelor României de la Moscova, Budapesta, Praga şi Berlin. Cetăţenii care au protestat atunci în capitalele celor patru state europene – împotriva realegerii lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al P.C.R. – au primit din partea acestuia acelaşi cuvânt jignitor: "derbedei".

Este interesant de remarcat faptul că Nicolae Ceauşescu şi-a adus aminte la 16 noiembrie 1989 despre cazul de spionaj din 1971-1972 al generalului român Ion Şerb, în contextul unor "manifestări «în cinstea Congresului [al XIV-lea al P.C.R.]», care au avut loc la ambasadele noastre la Moscova, la Budapesta, la Berlin şi la Praga, organizate de diferite grupuri mici , după cum se arată, dar care sunt elemente, cum spun cei de la Moscova, declasate, fără serviciu, studenţi, speculanţi şi membri ai unor grupări extremiste, sub influenţă occidentală (subl.n.)" [1]. În şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. convocată în mod special, preşedintele României i-a criticat pe membrii grupurilor anticomuniste româneşti din capitalele U.R.S.S., Cehoslovaciei, Ungariei şi Republicii Democrate Germane după exact o săptămână de la transformarea Zidului Berlinului într-o imensă piesă de muzeu în aer liber. Nicolae Ceauşescu îi considera vinovaţi pe liderii politici de la Moscova şi Budapesta pentru că au permis acele manifestaţii publice în faţa ambasadelor României şi a insistat mult pe ideea complotului internaţional împotriva ţării pe care o conducea: "Probabil că unii vor să şi provoace, să sustragă atenţia! Este clar că agenţi au avut şi mai au şi acum în România! La timpul respectiv am condamnat pe generalul Şerb, care pe urmă a venit şi a recunoscut faptele. Dar trebuie să luăm o atitudine foarte fermă şi orice trădare trebuie lovită fără nici un fel de clemenţă! [...] Scopul este acelaşi – de a încerca, pe calea aşa-zis paşnică – reinstaurarea societăţii capitaliste, adormind vigilenţa popoarelor, corupând, făcând promisiuni şi recurgând la toate mijloacele şi la toate căile . Să adoptăm o poziţie foarte fermă şi pe plan internaţional, şi în ţară! Acum vedem că ce bine este că am plătit datoria !? Ce ne-ar fi frecat ăştia! (subl.n.)".

Era vorba despre datoria externă a României, pe care tot Nicolae Ceauşescu a aprobat-o şi supervizat-o, iar la sfârşitul anilor ’70 a scăpat-o de sub control din cauza finanţării unor investiţii nerentabile în economia naţională. Aceasta a fost achitată în întregime şi înainte de termen în deceniul următor – total nejustificat şi în mod greşit din punct de vedere economic, în opinia noastră – deoarece era foarte dificil pentru Nicolae Ceauşescu să răspundă coerent şi convingător unor investitori străini care doreau să cunoască amănunte despre eficienţa economiei româneşti. În definitiv, ei erau interesaţi de rentabilitatea afacerilor lor cu autorităţile comuniste de la Bucureşti, dacă puteau să-şi recupereze banii rapid şi dacă eventualele pierderi economice aveau un caracter temporar sau permanent. Existau şi cetăţenii români care trăiau în ţară şi erau capabili să pună sub semnul întrebării planul lui Nicolae Ceauşescu de a rezolva criza politică, economică şi socială prin care trecea România, însă aceştia se aflau sub ameninţarea permanentă a unui sistem represiv (în primul rând, Securitatea, Miliţia şi aparatul judecătoresc – toate fiind obediente faţă de piramida puterii politice comuniste), iar aparatul propagandistic al P.C.R. dădea tonul pentru adularea celui care s-a încăpăţânat până la 25 decembrie 1989 să creadă că este un geniu politic şi că are dreptul şi chiar datoria să conducă poporul român împreună cu soţia sa.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro


1937 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings