Primele decizii ale noului ministru al Educației: evaluarea activității inspectoratelor și debirocratizarea activității didactice - Hotnews Mobile
1 € 4,7669 1 USD 4,3343joi 14 nov 2019

Primele decizii ale noului ministru al Educației: evaluarea activității inspectoratelor și debirocratizarea activității didactice

de D.D. Vineri, 8 noiembrie 2019, 15:52
- a A+
Imagine
​Noul ministru al Educației, Monica Anisie, a anunțat vineri, în cadrul unei videoconferințe cu inspectorii, că activitatea fiecărui inspectorat școlar județean și a Caselor Corpului Didactic va fi supusă unei evaluări, informează Mediafax.



De asemenea, la nivelul Ministerului Educației, va fi înființată o comisie care va lansa în consultare publică un proiect de debirocratizare a activității didactice.

"Așa cum am anunțat și în declarațiile mele de presă, acest mandat este dedicat elevilor. În centrul preocupărilor mele va fi binele copilului. De asemenea, doresc și degrevarea profesorilor de componenta birocratică a activității, astfel că la începutul săptămânii viitoare vom lansa în consultare publică un proiect de debirocratizare. În acest scop, la nivelul Ministerului Educației Naționale va fi înființată o comisie formată din cadre didactice și reprezentanți ai partenerilor sociali. Această comisie va analiza propunerile tuturor celor interesați de existența unui sistem de învățământ performant", le-a spus ministrul Monica Cristina Anisie inspectorilor școlari județeni.


654 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings