Subiectele zilei: PSD dă ultimul tun în MAE: operaţiunea "Cumetrie în diplomaţie; Cum i-a arestat Poliția Română visul lui George Boran; Cum rămâne Universitatea Cuza tot mai în spatele UBB din Cluj - Hotnews Mobile
1 € 4,7729 1 USD 4,3160vineri 22 nov 2019

Subiectele zilei: PSD dă ultimul tun în MAE: operaţiunea "Cumetrie în diplomaţie; Cum i-a arestat Poliția Română visul lui George Boran; Cum rămâne Universitatea Cuza tot mai în spatele UBB din Cluj

de Gabriela Florea Vineri, 1 noiembrie 2019, 5:18
- a A+
Imagine
PSD dă ultimul tun în MAE: operaţiunea "Cumetrie în diplomaţie“. În ultimele zile de putere, Guvernul PSD împarte funcţii de consuli diplomatici şi economici pentru secretare, pile, cunoştinţe şi relaţii, provocând revolta diplomaţilor din MAE, care aştreaptă degeaba la rând pentru promovare. Noul guvern ar putea corecta rapid nedreptăţile. Sabina Şomăcescu, consul general la Salonic, a fost mutată la Toronto, exact la patru zile după ce Guvernul a căzut prin moţiune de cenzură, relatează Adevărul .



Război biaxial împotriva memoriei românilor Războiul contra memoriei continuă. Agresiunea face ravagii pe două fronturi, întru perpetuarea beznei şi manipulării românilor, prin disculparea uneia sau alteia din mişcările totalitare care au însângerat veacul trecut. PSD n-a edificat doar o cleptocraţie. În planul combaterii memoriei conţinând amintirea crimelor totalitare şi nevoia elucidării şi pedepsirii lor, postcomunismul şi-a asigurat supravieţuirea, creând şi o securistocraţie, relatează Deutsche Welle .

Cățel cu labele retezate în România, ajuns erou în Scoția. Noua sa familie adună 10.000 de lire pentru a-i salva viața. Tally este un Shar Pei care avea în jur de opt luni când a fost maltratată și i-au fost tăiate labele. Ea a fost găsită legată de un ciot de copac în apropierea Bucureștiului. Starea sa era atât de gravă încât nu putea sta în picioare din cauza rănilor. Familia sa a început să adune bani pentru a-i cumpăra un set specializat de roți, care o va ajuta Tally până când se pot strânge suficienți bani pentru a plăti proteze, conform Libertatea .

Cum i-a arestat Poliția Română visul lui George Boran.
George Boran este unul dintre miile (dacă nu chiar zecile de mii) de tineri români care încearcă an de an să intre la Școala de Poliție. Unii sunt săraci și știu că școala le dă haine, cazare și mâncare, dar cei mai mulți sunt pur și simplu oameni care vor să se facă polițiști. Din diverse motive. Cei mai mulți se duc la Câmpina, dar George e de loc din Caraș Severin și s-a dus la Cluj, la Școala de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan", relatează GreatNews.ro

Inspectorii de la Protecția Consumatorului găsesc reclame mincinoase în lanțurile de magazine, un preț la raft și altul la casă. "Este un fenomen". Mai multe magazine expres dintr-o rețea națională au fost închise la Cluj de inspectorii de la Protecția Consumatorului după ce au constatat că de multe ori clienții plăteau prețul întreg la produsele aflate la reducere,. "Am găsit situații de reclamă mincinoasă de exemplu la ofertele 2 plus 1 și o problemă majoră era diferența dintre prețurile la raft și prețurile la casă, am descoperit această diferență la toate cel trei magazine pe care le-am controlat", a spus Mircea Radu, comisar adjunct al Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Cluj, notează Actual de Cluj .

Cum rămâne Universitatea Cuza tot mai în spatele UBB din Cluj. Bugetul universităţii UBB din Cluj este de 98,4 milioane de euro, raportat la anul 2018, dintre care se obţin de la Ministerul Educaţiei Naţionale 55 de milioane de euro prin finanţarea de bază, unde sunt incluse şi salariile profesorilor, spre exemplu, şi circa 16 milioane de euro prin finanţarea complementară, care premiază componentele de excelenţă în cercetare. Sumele primite de la stat, calculate la un curs valutar de 4,65 lei un euro, reprezintă aproximativ 71% din buget universităţii pe un an de zile, restul fiind obţinut din venituri proprii, circa 28,2 milioane de euro, cei mai mulţi bani din aceste venituri proprii fiind taxele: 15,2 milioane euro, scrie Ziarul de Iași

Va avea finalitate dosarul penal pe numele lui Vlad Plahotniuc? Oficial, numele fostului demnitar nu figurează în niciun registru de activitate ale celor trei companii pe care s-a pus sechestru. În R. Moldova, acţiunile autorităţilor în direcţia punerii sub acuzare a fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, par să ia avânt. Plecat în străinătate în iunie, odată cu cedarea puterii politice de către democraţi, Plahotniuc este acuzat de procurorii anticorupţie moldoveni de spălare de bani în proporţii deosebit de mari într-o cauză ce pare conectată cu imensul furt bancar din 2014. Ce ar putea urma, însă? notează Radio Europa Liberă .

Câteva sute de mii de pacienți ar putea fi afectați, din 2 noiembrie, când 71 de medicamente, între care 21 fără alternativă terapeutică, ar putea dispărea din farmacii. "Între cele 70 de medicamente cu risc de a dispărea de pe piața din România se află medicamente pentru pacienții cu astm, boli cardiovasculare, diabet, epilepsie. Trebuie să ne gândim că va fi o categorie de pacienți - sute de mii sau zeci de mii de pacienți - care ori nu vor mai avea tratament ori vor trebui să meargă la medic pentru a li se schimba tratamentul. Iar asta, de multe ori, nu e un lucru pozitiv", a spus Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România conform Republica .


5404 afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings