Premierul demis Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul va adopta lunea viitoare proiectul privind majorarea salariului minim brut pe țară. Executivul va aproba, de asemenea, și a doua tranșă de fonduri necesare pentru plata facturilor din programele PNDL 1 și PNDL2, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Astăzi am avut Consiliul Național Tripartit, am vorbit cu sindicatele, în ședința de luni mărim și salariul minim. Noi vrem să ne ținem de promisiuni, până în ultima clipă ceea ce am promis pentru oameni vrem să facem, mai ales că nu vin vremuri așa de bune pentru români”, a spus Viorica Dăncilă, la România TV.

Tot lunea viitoare Guvernul va aproba și a doua tranșă de bani necesari pentru plata facturilor din PNDL 1 și PNDL 2, potrivit premierului demis.

„Azi am dat prima tranșă în ședința de Guvern și mai avem o tranșă de dat în ședința de Guvern de luni de dimineață. Votul pe învestitură e la ora 14:00”, a mai spus Dăncilă.

Întrebată dacă Guvernul are bugetul necesar pentru a da acești bani, Viorica Dăncilă a răspuns pozitiv.

„Da, la ora actuală achităm ceea ce putem din facturi, vor mai rămâne de achitat, pentru că nu putem da OUG pe rectificare bugetară. Ceea ce am dat am dat din fondul de rezervă al Guvernului, am ajutat acolo unde au fost calamități și bineînțeles PNDL 1 și 2, care au avut un impact foarte bun pentru primari”, a subliniat liderul PSD.

Executivul a adoptat luni, 28 octombrie, un proiect care prevede alocarea sumei de 400 milioane de lei pentru facturile curente legate de Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Proiectul referitor la majorarea salariului minim brut pe țară se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii. Proiectul prevede majorarea de la 1 ianuarie salariul minim brut pe țară la 2.262 lei, de la 2080 de lei în prezent.

În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 2.080 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, în medie pe lună în anul 2019, reprezentând 12,43 lei/oră, iar proiectul propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 2.262 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2020, ceea ce reprezintă o creștere de 8,7 % față de luna decembrie 2019.