Madrid. Sute de oi au luat cu asalt orașul cu ocazia unui festival anual - Hotnews Mobile
1 € 4,7729 1 USD 4,3159marţi 19 nov 2019

Madrid. Sute de oi au luat cu asalt orașul cu ocazia unui festival anual

de Lupu Vlad-Andrei Duminică, 20 octombrie 2019, 23:45
- a A+
Imagine
Traficul în Madrid a fost "grav afectat" de peste două mii de oi care au trecut prin centrul orașului. Totul s-a întâmplat cu ocazia unui festival anual dedicat transhumanței, scrie BBC .



Traficul din Madrid a fost "paralizat" ca urmare a Festivalului Transhumanței, un festival de tradiție pentru capitala spaniolă. Madridul se află pe ruta oierilor care își mută animale datorită apropierii anotimpului rece. Această rută este una veche de mii de ani, iar festivalul este promovat de autoritățile ce se ocupă cu turismul din zonă.

Festivalul se desfășoară anual încă din 1994, având ca scop promovarea valorilor rurale. Legea medievală permitea oierilor să își scurteze traseul prin centrul orașului, lucru identic cu ceea ce se întâmplă în cadrul acestui festival. Oierii sunt de obicei îmbrăcați în haine populare, inclusiv saboți.

Turiștilor le-a luat câteva clipe să se familiarizeze cu peisajul inedit. Aceștia au declarat că se simt norocoși, dat fiind faptul că festivalul se ține o dată pe an iar priveliștea este una cât se poate de neobișnuită.

Pentru acest eveniment, oilor le-au fost puse curele care făceau zgomot atunci când animalele mergeau, ceea ce a făcut ca centrul Madridului să răsune în sunete neobișnuite. Mai mult de atât, la eveniment au fost aduse și aproximativ o sută de capre.




866 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings