​​Viorica Dăncilă a discutat cu Răzvan Cuc despre scandalul Tarom și nu crede că ministrul ar fi luat decizia să ceară reținerea avioanelor la sol în ziua moțiunii pentru că ar fi pus-o pe ea într-o „situație neplăcută”. Premierul a precizat că va primi luni primele detalii de la Corpul de control, pe care l-a trimis atât la Tarom, cât și la Ministerul Transporturilor.

Viorica Dancila la motiuneFoto: Agerpres

”Mâine (luni - n.r.) o să am primele detalii legate de Corpul de control, pe care l-am trimis atât la Tarom, cât și la Ministerul Transporturilor. (...) Da, am discutat cu dl. Cuc. A negat toate aceste lucruri legate de avioane, de întârziere, de rămânerea la sol. Nu aș vrea să mă implic, dar eu cred că acest lucru nu se putea. Gândiți-vă că dacă se întârzia zece minute, era vinovat premierul. Nu cred eu că dl. Cuc ar fi luat o decizie care m-ar fi pus pe mine într-o situație neplăcută”, a declarat Viorica Dăncilă, citată de Mediafax.

Șefa demisă a Tarom, Mădălina Mezei, a declarat că Răzvan Cuc i-a cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii ca unii parlamentari să nu ajungă la vot. Ministrul Transporturilor a recunoscut că s-a întâlnit cu Mezei cu o seară înainte de vot, în fața casei acesteia și a întrebat-o „ce parlamentari zboară”.