Patru episcopi, zeci de preoţi însoţiţi de credincioşi şi persoane consacrate vor purta în procesiune, duminică, relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei, transmite Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti (la intersecţia străzilor Bulevardul Schitu Măgureanu cu Strada Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cişmigiu). Credincioşii, călugării şi călugăriţele, ministranţii, preoţii şi episcopii se vor reuni la monument la ora 14,00. După un moment de rugăciune, în jurul orei 14,30 se va porni spre Catedrala Sfântul Iosif (str. General Berthelot, 19).

Procesiunea este organizată de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti şi are loc cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Paul al II-lea, comemorat în calendarul catolic în ziua de 22 octombrie, potrivit Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti.

Relicva constă într-o bucăţică de pânză cu câteva picături de sânge ale Suveranului Pontif şi a fost dăruită Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti pe 19 mai 2011 de către Cardinalul Stanislaw Dziwisz, Arhiepiscop emerit de Cracovia, fost secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea.

În fruntea procesiunii vor merge patru episcopi catolici: Înaltpreasfinţitul Ioan Robu - Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Excelenţa Sa Monsenior Miguel Maury Buendia - Nunţiu Apostolic în România, Excelenţa Sa Monsenior Jan Pawlowski - Delegat pentru Reprezentanţe Pontificale în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului, Preasfinţitul Mihai Frăţilă - Episcop greco-catolic de Bucureşti.

Icoana şi relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea vor fi purtate de şase tineri.

În jurul orei 15,00, la Catedrala Sfântul Iosif se va celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Sfântului Ioan Paul al II-lea, prezidată de Mons. Jan Pawlowski.

Monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea a fost amplasat la intersecţia străzilor Bulevardul Schitu Măgureanu şi Pictor C. Stahi la iniţiativa Nunţiaturii Apostolice în România, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, în amintirea vizitei istorice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o în ţara noastră în anul 1999, prima vizită a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă. Dezvelit la 1 august 2011, monumentul este opera în bronz a sculptorului sloven de origine bosniacă, Mirsad Begic.

Karol Wojtykla (viitorul Papă Ioan Paul al II-lea) s-a născut pe 18 mai 1920, la Wadowice, în Polonia. A fost hirotonit preot pe 1 noiembrie 1946, iar pe 28 septembrie 1958 a fost consacrat episcop. Papa Paul al VI-lea l-a creat cardinal în 1967. Wojtyla a fost ales papă în conclavul din octombrie 1978, luându-şi numele Ioan Paul al II-lea. A murit pe 2 aprilie 2005, la Vatican, iar procesul său de beatificare a fost deschis, în mod excepţional, pe 28 iunie în acelaşi an. A fost declarat fericit, pe 1 mai 2011, de Papa Benedict al XVI-lea, acum emerit, iar Papa Francisc l-a declarat sfânt pe 27 aprilie 2014.

Ioan Paul al II-lea a fost, astfel, înscris în calendarul Bisericii Catolice, comemorarea sa liturgică fiind stabilită pe data de 22 octombrie a fiecărui an.