O bombă a explodat într-o moschee din estul Afganistanului în timpul rugăciunilor de vineri, ucigând cel puțin 62 de oameni și rănind alte zeci de persoane care asistau la slujbă, au anunțat autoritățile locale, scrie Mediafax citând agențiile internaționale.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sohrab Qaderi, un membru al consiliului provincial din Nangarhar, a declarat că cel puțin 62 de persoane au fost ucise, iar câteva zeci au fost rănite.

„Numărul victimelor ar putea crește, echipele de salvare și oamenii lucrează pentru a scoate trupurile de sub dărâmături”, a adăugat Qaderi.

Attaullah Khogyani, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar, a declarat că explozia a avut loc în interiorul unei moschei din districtul Haska Mena.

„Acoperișul moscheei s-a prăbușit din cauza exploziei, iar peste 20 de persoane au fost ucise”, a afirmat Khogyani.

Atacul nu a fost revendicat până acum de nicio grupare teroristă.