Sorana Cîrstea (76 WTA) s-a oprit în optimile turneului de la Luxemburg, deși a avut 1-0 la seturi în fața Juliei Goerges (26 WTA), favorita numărul 2 și deținătoarea trofeului. Jucătoarea din Germania a reușit să întoarcă soarta meciului și s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-4, după două ore și 11 minute de joc.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cîrstea a făcut un prim set perfect, având un procentaj de 94% la punctele câștigate cu primul serviciul și 71% la cele câștigate cu doi-ul. Echilibrul de pe tabelă s-a menținut până la 5-4 pentru Cîrstea, care a reușit apoi un break la zero, adjudecându-și setul după 31 de minute de joc.

În setul al doilea, la scorul de 1-0 în favoarea sa, Sorana Cîrstea a avut două șanse de break, dar nu a reușit să le fructifice. Apoi, la 2-2, românca a fost nevoită să anuleze o minge de break a adversarei, dar în cele din urmă germanca tot a reușit să se impună pe serviciul jucătoareai noastre. La 3-3, Goerges a făcut break-ul care i-a asigurat manșa a doua și s-a ajuns astfel în decisiv.

Cîrstea a avut un început mai slab în setul al treilea, a salvat trei mingi de break, dar la a patra a cedat. Românca și-a revenit repede, adjudecându-și game-ul de serviciu al Juliei Goerges (1-1). Cîrstea a avut apoi șansa de a se desprinde pe tabelă, dar nu a profitat de slăbiciunile din jocul adversarei, irosind două mingi de break la scorul de 2-1.

După două game-uri albe bifate de Cîrstea la serviciu, Goerges a reușit un break la zero, la scorul de 4-4. În final, Cîrstea a avut două ocazii de egala scorul și a salvat o minge de meci, însă germanca a pus capăt partidei la a doua oportunitate.

În sferturi, Goerges se va duela cu Monica Puig (Puerto Rico, 84 WTA), învingătoare cu 7-6(5), 3-6, 7-6(6) în fața Kristynei Pliskova (Cehia, 70 WTA), după un meci de aproape trei ore.

Pentru prezența în optimi la Luxemburg, Cîrstea va fi recompensată cu 2.669 de euro şi 30 de puncte WTA.

Rezultatele înregistrate joi în optimi:

Jelena Ostapenko (Letonia) - Elise Mertens (Belgia/N.1) 4-6, 6-2, 6-2

Antonia Lottner (Germania) - Andrea Petkovic (Germania) 6-1 (abandon Petkovic)

Ana Blinkova (Rusia/N.8) - Tatjana Maria (Germania) 6-0, 6-1

Monica Puig (Porto Rico) - Kristyna Pliskova (Cehia) 7-6 (7/5), 3-6, 7-6 (8/6)

Julia Goerges (Germania/N.2) - Sorana Cîrstea (România) 4-6, 6-4, 6-4

WTA Luxemburg (BGL BNP Paribas) - Competiție care face parte din categoria International, cu premii totale în valoare de $250,000. Se dispută în perioada 14-20 octombrie pe hard indoor, iar ultima campioană este Julia Goerges.