VIDEO Shanghai Masters: Novak Djokovic, în sferturi după ce l-a învins în două seturi pe John Isner - Hotnews Mobile
1 € 4,7592 1 USD 4,2607marţi 22 oct 2019

VIDEO Shanghai Masters: Novak Djokovic, în sferturi după ce l-a învins în două seturi pe John Isner

de Silviu Dumitru Joi, 10 octombrie 2019, 11:33
- a A+
Imagine
Novak Djokovic (1 ATP), principalul favorit, își continuă cursa de apărare a trofeului de Masters de la Shanghai. Sârbul l-a învins după o oră și 15 minute pe americanul John Isner (17 ATP), scor 7-5, 6-3, și s-a calificat în sferturile competiției.

Nole a obținut break-ul care i-a adus primul set în game-ul al 12-lea, iar în setul secund a reușit să îi "spargă" rapid serviciul lui <Big John>, în game-ul al doilea. Djoker-ul nu a pierdut niciodată la lansare și a avut procentaje excelente: 88% cu "primul", respectiv 73% cu "al doilea".

Fiecare jucător a reușit câte nouă ași (trei duble greșeli pentru Djokovic, niciuna în dreptul americanului). Isner a reușit să câștige doar opt din cele 52 de puncte jucate la retur.

Pentru Djokovic a fost a șaptea victorie consecutivă în circuit, toate obținute în două seturi. Săptămâna trecută, sârbul s-a impus la turneul de la Tokyo, unde l-a învins în finală pe australianul John Millman (58 ATP), scor 6-3, 6-2.

Pentru un loc în semifinale, Djokovic se va confrunta cu învingătorul partidei dintre Stefanos Tsitsipas (Grecia, cap de serie numărul 6) și Hubert Hurkacz (Polonia, 34 ATP).

Rezultate înregistrate joi, turul II:

Novak Djokovic (Serbia/N.1) vs John Isner (SUA/N.16) 7-5, 6-3
Daniil Medvedev (Rusia/N.6) vs Vasek Pospisil (Canada) 7-6(7), 7-5
Fabio Fognini (Italia/N.10) vs Karen Khachanov (Rusia/N.7) 6-3, 7-5
Matteo Berrettini (Italia/N.11) vs Roberto Bautista (Spania/N.8) 7-6(5), 6-4

Au loc tot joi:

Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.6) vs Hubert Hurkacz (Polonia)
Alexander Zverev (Germania/N.5) vs Andrey Rublev (Rusia)
Roger Federer (Elveția/N.2) vs David Goffin (Belgia/N.13)
Dominic Thiem (Austria/N.4) vs Nikoloz Basilashvili (Georgia/N.15) vs

"Shanghai Masters" are loc în perioada 6-13 octombrie și face parte din categoria "ATP World Tour Masters 1000". Suprafața este hard, iar premiile sunt în valoare totală de $7,473,620. În urmă cu un an de zile, câștigător al competiției a fost Novak Djokovic.

Clasamentul titlurilor Masters:

1 Rafael Nadal 35
2 Novak Djokovic 33
3 Roger Federer 28

Asul care i-a adus victoria lui Djokovic în fața lui Isner:

Rezumat extins al partidei dintre Djokovic și Isner:



873 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings