Dan Barna, despre moțiune: Situație volatilă este până în ultimul moment. Îmi păstrez optimismul - Hotnews Mobile
1 € 4,7592 1 USD 4,2607marţi 22 oct 2019

Dan Barna, despre moțiune: Situație volatilă este până în ultimul moment. Îmi păstrez optimismul

de I.B. Joi, 10 octombrie 2019, 1:54
- a A+
Imagine
Liderul USR Dan Barna a afirmat miercuri seară, la Digi 24, referitor la moțiunea de cenzură, că situația este volatilă până în ultimul moment, referindu-se la parlamentarii PSD care au revenit în partid, însă își păstrează optimismul că cei 240 de aleși vor avea suficientă conștiință să voteze pentru căderea Guvernului, potrivit Mediafax.

"Situație volatilă este până în ultimul moment. După cum am văzut, astăzi patru pesediști s-au întors în partid, după ce au stat în Opoziție vreo 20 de ore. Lucrurile nu sunt clare. Eu sper însă, și sunt optimist că moțiunea va trece. Pe calculele noastre sunt suficiente voturi și suficienți susținători, astfel încât să reușim să facem într-adevăr un pas istoric pentru România și să scăpăm de o guvernare PSD care aproape ne-a scos din Europa", a declarat Dan Barna, miercuri seară, la Digi 24.



"Spun că va exista suficientă conștiință la cei 240 de parlamentari, care unii au semnat moțiunea, alții au spus că o vor susține. Îmi păstrez optimismul. Am discutat cu mai mulți. Unii au spus că da. Sunt și niște oameni care ei față de ei, cel puțin în discuții unul la unul, recunosc că ne aflăm într-o situație jenantă", a completat Barna.

Întrebat dacă poate să dea nume ale aleșilor PSD cu care a discutat și dacă se așteaptă ca aceștia să se ridice din bănci și să voteze moțiunea, liderul USR a răspuns: "Cel puțin trei dintre ei, da. Mă aștept ca oamenii aceștia să se țină de promisiune. Dacă o fac sau nu, ține de conștiința lor".

Deputații Horia Nasra și Cornel Itu s-au reîntors în PSD, potrivit unui mesaj postat de Nasra pe Facebook, după ce inițial anunțaseră că trec la Pro România. Social-democratul a adăugat că nu va vota moțiunea de cenzură.

Printre semnatarii moţiunii de cenzură se numără foştii parlamentari social-democraţi Mihăiţă Găină, Emanoil Savin, Ioan Talpoş, precum şi deputatul PSD Marius Bota.

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului joi, începând cu ora 10.00. Numărul necesar adoptării moţiunii este de 233 de parlamentari.

Barna, despre Dohotaru și Bîzgan: Sunt oameni care nu mai sunt în USR. Au acceptat un troc

Dan Barna a declarat miercuri seară, la Digi 24, despre foștii deputați USR Adrian Dohotaru și Oana Bîzgan că sunt niște oameni care nu mai sunt demult în partid și au acceptat să facă un troc, precizând că acest lucru se vede din cum se poziționează față de moțiunea de cenzură, potrivit Mediafax.

"Sunt oameni care nu mai sunt în USR de mai mult de doi ani. Și nu e întâmplător lucrul acesta. Sunt oameni care nu mai au în momentul acesta nicio legătură cu USR. Sunt independenți care au optat să-și vândă conștiința, să facă un troc, știm situația domnului Dohotaru. Dohotaru l-a convins pe domnul Cuc să îi semneze un ordin de ministru, că pe un lac din Cluj nu vor mai merge ambarcațiuni cu motor. Și a făcut un troc clasic, aș spune, de vot cumpărat. Doamna Bîzgan ne spune că trebuie să fie plecată la Londra. Nici nu vreau să comentez. Nu fac parte din USR. Nu e întâmplător că nu mai fac parte din USR, pentru că sunt persoane care iată dovedesc în aceste zile un alt tip de viziune despre ce înseamnă România", a afirmat Dan Barna, miercuri seară, la Digi 24.



505 afisari


o fi situatie volatila
Je__ [utilizator], Joi, 10 octombrie 2019, 3:21
0/0
poate e si strategie

eu imi amintesc de demiterile lui Tudose si Grindeanu

si aia inconjurati de majoritati, declaratii belicoase, si in ziua CeX au votat singuri

poate asa si cu oastea de stransura pentru motiune...pentru Dancila capitalul politic e mult mai mare o motiune picata, decat una care ameninta cu depunerea
"este pana in ultimul moment"
Poiana lui Occam [utilizator], Joi, 10 octombrie 2019, 12:11
0/0
cand te uiti la filme cu subtitratrea in engleza
comenteaza
Cookie Settings