OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze în regiunea Olteniei - Hotnews Mobile
1 € 4,7592 1 USD 4,2607marţi 22 oct 2019

OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze în regiunea Olteniei

de CP Marţi, 8 octombrie 2019, 16:10
- a A+
Imagine
OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din Sud-Estul Europei a descoperit noi resurse de hidrocarburi în regiunea Oltenia (jud. Gorj), în apropierea zăcământului Totea, aflat în producție, informează compania. Investițiile în noua sondă și infrastructura conexă se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro.



Suma se adaugă celor 200 de milioane de euro deja investite începând din 2011 pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze din zona Totea. Lucrările de dezvoltare au inclus forajul a cinci sonde de mare adâncime și construcția parcului de producție gaze Totea 4540.

Gazul natural de la Totea este transportat prin 25 de km de conducte către hub-ul Hurezani pentru a fi tratat și apoi livrat în sistemul național de transport.

Cu noua sondă, producția de gaze din zăcământul Totea, dacă ar fi folosită exclusiv pentru încălzire, ar putea asigura necesarul de energie pentru peste 500.000 de locuințe.

Forajul sondei Totea 4461 a început în ianuarie 2018 și a atins adâncimea finală în septembrie același an. Sonda a fost testată cu succes în aprilie 2019, pentru volume de până la 500.000 de metri cubi/zi. Conectarea la infrastructura din zona Totea a fost realizată în mai puțin de un an și a fost demarată producția experimentală, pentru a testa potențialul și dimensiunea noii descoperiri.

"De-a lungul anilor, zăcământul Totea a fost unul dintre cele mai productive din portofoliul nostru. Însă, așa cum se întâmplă cu orice zăcământ de țiței și gaze, Totea a intrat în declin după ce și-a atins platoul de producție în 2017. Descoperirea unor resurse suplimentare în apropierea zăcământului Totea este o veste extraordinară pentru potențialul zonei și va compensa parțial acest declin", a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream.


7577 de afisari


Sa ne" aparam " neputintza,saracia si neamul !
Plagarus [utilizator], Marţi, 8 octombrie 2019, 18:12
+7/17
Noroc ca ne-a lasat Dumnezeu cu fundul pe bogatii,ca nu suntem in stare decat sa le contemplam,iar cand vin altii si le scot la lumina ne vaicarim ca prostii.
Concesiunile le facem pe spagi generoase,dupa care ne stropsim la multinationale.
cum dreq era OMV
Pasarea_PuieMontix [utilizator], Miercuri, 9 octombrie 2019, 1:43
+3/3
Cel mai mare datornic la stat cand era al "Boborului" iar acum e primul sau al 2lea contributor?

N'ai zice sa le dam si CE oltenia si Radet asa in prima instanta?
Bah la Jafo Onesti era OMV? Da la Bancorex? La FNI si Safi erau Japonezi?
inca 8 comentarii comenteaza
Cookie Settings