Viorica Dăncilă a confirmat marți că PSD va prezenta două propuneri pentru funcția de comisar european, după respingerea candidaturii Rovanei Plumb, respectiv Dan Nica și Gabriela Ciot. România va adopta modelul Ungariei și, dacă țara vecină va anunța un singur candidat, guvernul de la București îl va nominaliza pe Dan Nica, a precizat Viorica Dăncilă.

Foto:

„Vom proceda după modul în care va proceda și Ungaria. Dacă Ungaria va face două propuneri, și România va face două propuneri, daca Ungaria merge cu o propunere, și România merge cu o propunere, având în vedere că trebuie să fie un echilibru de abordare între popularii europeni și social-democrații europeni”, explicat premierul, după ședința conducerii PSD.

În cazul în care se va opta pentru varianta unei singure propuneri, Guvernul îl va nominaliza pe Dan Nica, a precizat Dăncilă.

Potrivit unor surse din PSD, Viorica Dăncilă a discutat telefonic cu Ursula von der Leyen pentru a o informa de propunerea social-democraților pentru comisar european, Dan Nica. Șefa desemnată a Comisiei Europene i-ar fi solicitat și o variantă de rezervă. PSD a votat o variantă de rezervă pentru funcția de comisar european în persoana Gabrielei Ciot, în prezent secretar de stat în MAE.

De asemenea, PSD a stabilit în CEx strategia partidului pentru moțiunea de cenzură a opoziției.

  • Am avut o discuție cu președintele CE și am discutat despre propunerile pe care trebuie să le facem și modul în care trebuie să procedăm în perioada următoare
  • (Dan Nica rămâne prima opțiune?) Dan Nica rămâne, am făcut două propuneri, un bărbat și o femeie, a fost Rovvana Plumb, Dan Nica rămâne propunerea în continuare
  • Este o persoană respectată și susținută de grupul PES
  • Avem și o femeie, dacă se va cere acest lucru, pe Gabriela Ciot, secretar de stat la MAE
  • Vom proceda după modul în care va proceda și Ungaria. Dacă Ungaria merge cu două propuneri, mergem și noi tot cu două propuneri
  • Nu cred ca va avea problema (Dan Nica). Eu cred în prezumția de nevinovăție, judecata se înfăptuiește de către judecător
  • Despre dl președinte Iohannis știm sigur ce s-a întâmplat cu casele, și totuși este candidat la președinția României
  • (Dacă va fi o singură propunere, cine va fi?) Vom rămâne pe prima propunere, Dan Nica
  • (despre membrii PSD care vor vota moțiunea) Trădează stabilitatea acestei țări și eu cred că acest lucru nu poate fi trecut cu vederea
  • Șefa Comisiei nu mi-a vorbit despre un consens cu președintele Iohannis. Cred că până la sfârșitul săptămânii voi trimite propunerea. Înainte să trimit propunerea voi discuta și cu președintele