Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunțat luni că a semnat moțiunea de cenzură inițiată de PNL și a precizat că a depus semnăturile parlamentarilor formațiunii sale încă de săptămâna trecută.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Am semnat deja (moțiunea de cenzură-n.red). Am depus semnăturile săptămâna trecută și am spus destul de clar că o votăm. Nu știu cine avea dubii, poate foști colegi din PSD”, a declarat Victor Ponta.

El a mai spus că nu și-a dorit o moțiune de cenzură, ci un guvern restructurat așa cum i-a promis, în august, premierul Viorica Dăncilă care acum a fugit peste ocean (referire la vizita în SUA-n.red.)

Ponta a acuzat-o pe Dăncilă de blocarea guvernului pentru că a refuzat să se prezinte în Parlament cu noi miniștri, comentând că se întâmplă tragedii ca cea din Dâmbovița și noi nu avem ministru de interne.

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL ar putea fi depusă la începutul săptămânii viitoare, pe 30 septembrie, potrivit unor surse politice.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a evitat să dea un termen, precizând însă că documentul va fi depus la Parlament ”cât mai curând posibil” și că obiectivul liberalilor este acela de a strânge peste 233 de semnături care să asigure astfel debarcarea Cabinetului Dăncilă.

Orban a mai spus luni, la finalul Biroului Politic Central al partidului, că deocamdată liberalii așteaptă o decizie a ALDE și mizează pe voturile Pro România. Și liderii UDMR au anunțat că votează moțiunea de cenzură.