Dacă ancheta va arăta că atacul asupra instalațiilor petroliere saudite a fost lansat de pe teritoriul iranian, regatul îl va considera drept un act de război, a declarat un înalt oficial saudit, potrivit Reuters.

Atac asupra celei mari mari rafinarii din lumeFoto: Captura YouTube

”Considerăm că Iranul este responsabil pentru că rachetele și dronele care au fost trase contra Arabiei Saudite erau fabricate de Iran și vândute de Iran”, a declarat ministrul de stat pentru afaceri externe, Adel al-Jubeir la CNN.

”Dar, să lansezi un atac de pe teritoriul tău, dacă așa a fost, ne duce la alt nivel… asta ar fi considerat un act de război”, a spus ministrul saudit.

”Iranienii trebuie să știe că vor exista consecințe pentru acțiunile lor”, a adăugat al-Jubeir.

Anterior, Jubeir declarase presei că Riadul așteaptă rezultatul investigației - la care au fost chemați să contribuie și anchetatori internaționali – privind atacul din 14 septembrie ce, în primă fază, a îmjumătățit producția de petrol a țării, fiind cea mai mare lovitură dată vreodată celui mai mare exportator de țiței din lume.