​Donațiile către candidații la președinția Statelor Unite vor fi la fel de simple cum este aprinsul luminii, prin intermediul asistentei digitale Alexa, informează Amazon preluată de Reuters. Alexa Political Contributions, sprijinită de Amazon Pay, sistemul de plăți al companiei, va permite clienților să contribuie cu până la 200 de dolari la campanie doar spunând „Alexa, donează către [numele candidatului]”, conform unei postări pe blogul celui mai mare retailer din lume.

AlexaFoto: amazon.com

Serviciul va începe luna viitoare și va lucra doar pentru candidații care au optat să paricipe. Amazon nu urmărește să raporteze sumele care se vor derula prin aplicație și nici nu s-a consultat cu Federal Election Commission când a creat-o. Donatorii vor trimite banii numai către echipele principale de campanie și nu către grupuri politice independente.

Serviciul se încadrează în eforturile lui Amazon de a deveni un centru de informații electorale. De asemenea, o ține la curent pe Alexa cu informații despre candidați, sondaje, susțineri și alte date-cheie, cu ajutorul organizațiilor nonpartizane.

Dispozitivul Amazon Echo, prin care majoritatea utilizatorilor interacționează cu asistenta digitală, va domina aproape două treimi din piața difuzoarelor inteligente în acest an, conform firmei de cercetare eMarketer.

Cei mai mulți candidați ai Partidului Democrat, inclusiv fruntașii Joe Biden, Elizabeth Warren și Bernie Sanders, se bazează pe sumele mici venite prin platforma Act Blue, având pe website-uri butoane „Donate” care-i dirijează pe donatori spre pagini securizate din serviciul pentru donații unice.

Președintele republican Donald Trump, Comitetul Național Republican și comitetele partidului pentru alegerea republicanilor în Congresul Statelor Unite utilizează pentru colectarea de fonduri platforma similară WinRed.

Amazon a subliniat în anunțul său că „Alexa nu are opinii personale despre politică sau candidați”.