Laura Codruța Kovesi spune că votul din COREPER pentru numirea ei în funcția de procuror-șef european trebuie să fie "un semnal pentru toți magistrații din România să creadă că, dincolo de asaltul asupra justiției, pot reuși prin profesionalism". "A fost una dintre cele mai importante decizii pentru cariera mea", a mai declarat fosta șefă a DNA pentru HotNews.ro.

Laura Codruta KovesiFoto: Agerpres/EPA

"Pentru mine a fost o zi cu emoții, pentru că este una dintre cele mai importante decizii pentru cariera mea. Săptămâna trecută am împlinit 24 de ani de când sunt procuror. Votul de astăzi este o reușită a tuturor românilor care au luptat pentru valorile europene și pentru statul de drept. Este și un punct de mobilizare, un semnal pentru toți magistrații din România să creadă că, dincolo de asaltul asupra justiției, pot reuși prin profesionalism", a declarat Laura Codruța Kovesi pentru HotNews.ro

Anterior, într-o declarație la Digi24, Kovesi a spus, întrebată cum comentează acuzațiile aduse de premier și PSD, Kovesi că "este o zi prea frumoasă pentru justiția din România" ca să intre în dezbateri cu politicieni care ne atacă.

Întrebată când a discutat ultima oară cu președintele Klaus Iohannis, Kovesi a declarat: ”Nu am discutat nici cu președintele, nici cu premierul, nici cu ambasadorul despre mandatele care se dau în COREPER. Nu am fost astăzi la Bruxelles ca să știu cum s-a votat”.

Laura Codruța Kovesi a fost votată joi pentru funcția de procuror european șef în COREPER. Decizia a fost luată cu 17 voturi din 22. Votul de astăzi vine în condițiile în care premierul Viorica Dăncilă a anunțat miercuri seară că Guvernul României a dat însă mandat reprezentantei țării noatre în COREPER să voteze împotriva fostei șefe DNA.

Potrivit unor surse Digi 24, reprezentantul României în COREPER, Luminița Odobescu, ar fi votat pentru Kovesi în ciuda mandatului dat de Dăncilă.