Războiul dintre asociați și societate: revendicarea bunurilor aduse ca aport la capitalul social - Hotnews Mobile
1 € 4,7635 1 USD 4,3164joi 14 nov 2019
Dosare Juridice - Fiscalitate

Războiul dintre asociați și societate: revendicarea bunurilor aduse ca aport la capitalul social

Joi, 19 septembrie 2019, 9:43
- a A+
Imagine
​​Deși prevederile legale sunt (cel puțin în aparență) clare sub acest aspect, există numeroase situații în practică în care asociații care au aportat la capitalul social dreptul de proprietate asupra unor bunuri se răzgândesc, fie pentru că reanalizează oportunitatea acestei operațiuni și doresc să valorifice respectivele bunuri în alt mod (spre exemplu, prin încheierea unui contract de vânzare ori de locațiune cu un terț), fie din motive ce țin de situația juridică în care se găsește societatea într-un anumit moment (e.g. intrarea societății în insolvență).



În încercarea de a redobândi bunurile aduse ca aport la capitalul social, unii dintre asociați aleg să formuleze acțiuni în revendicare împotriva societății; însă, de cele mai multe ori, o asemenea conduită afectează în mod grav funcționarea societății, putând pune în discuție, în funcție de situația de fapt concretă, însăși valabilitatea operațiunilor aferente constituirii societății, raportat la modalitatea în care s-a format capitalul social.

În mod similar raporturilor juridice dintre vânzător și cumpărător, asociatul al cărui aport a constat în dreptul de proprietate asupra unui bun corporal garantează societatea împotriva pierderii sau restrângerii dreptului (garanția pentru evicțiune) și, după caz, pentru eventualele vicii ale bunului adus ca aport. Din această perspectivă, asociatul este obligat, printre altele, să garanteze față de societate împotriva oricărei tulburări de fapt sau de drept, ceea ce include și obligația de a se abține el însuși de la promovarea unei acțiuni în revendicare împotriva societății în ceea ce privește bunul aportat.

Prin contractul de societate, două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la formarea capitalului social al societății prin aporturi în numerar (acestea fiind obligatorii la constituirea oricărei forme de societate), aporturi în bunuri corporale sau incorporale (fie că vorbim despre aportarea unor creanțe, acțiuni sau părți sociale emise de o altă societate, titluri de credit ș.a.) și/sau, după caz, prin aporturi în cunoștințe specifice sau prestații (i.e. aporturi în industrie). Regimul juridic aplicabil aporturilor, întinderea drepturilor dobândite de asociați în schimbul aporturilor și obligațiile corelative astfel rezultate diferă în funcție de tipul aportului și de natura bunului aportat, de forma societară și de momentul în care este efectuat aportul.

Sub rezerva respectării condițiilor de formă și de publicitate prevăzute de lege, în cazul societăților cu personalitate juridică (constituite în una dintre următoarele forme: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată), în lipsă de stipulaţie contrară în actul constitutiv, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului - art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Potrivit aceluiași text legal, asociatul care întârzie în depunerea aportului social la care s-a obligat va putea fi obligat să repare prejudiciile cauzate.

Relevante din această perspectivă sunt și prevederile art. 1895 C.Civ., potrivit căruia fiecare dintre asociați răspunde față de societate și față de ceilalți asociați pentru vărsarea aporturilor la care s-a obligat . Nerespectarea obligației de vărsare a aportului la capitalul social determină suspendarea drepturilor aferente calității de asociat, iar în cazuri excepționale se poate ajunge la excluderea asociatului sau chiar la dizolvarea societății [spre exemplu, în ipoteza în care conduita asociatului dă naștere unor neînțelegeri grave care împiedică funcționarea societății, în condițiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990]. Mai mult decât atât, conform art. 1896 alin. (2) C.Civ., în cazul aportului în bunuri corporale, asociatul care aportează proprietatea sau un alt drept real asupra unui bun răspunde pentru efectuarea aportului precum vânzătorul faţă de cumpărător.

Raportat la aceste dispoziții legale, în ceea ce privește ipoteza specifică a aporturilor constând în dreptul de proprietate asupra unui bun corporal , pot fi avute în vedere următoarele repere teoretice și practice , care, desigur, depind de circumstanțele de fapt concrete (prevederile actului constitutiv ș.a.):
  • în lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv privind transferul unui alt drept, legea prezumă că ceea ce s-a transmis societății este chiar dreptul de proprietate asupra bunului aportat;

  • până în momentul transferului dreptului de proprietate, asociatul este cel care răspunde pentru riscul pieirii fortuite a bunului (în tot sau în parte); ulterior transferului de proprietate, acest risc va fi suportat de societate;

  • urmare a aportării dreptului de proprietate asupra unui bun la capitalul social, asociatul este ținut de obligația de garanție contra pierderii sau restrângerii exercițiului dreptului de proprietate (garanția pentru evicțiune) și contra viciilor (e.g., deficiențe calitative), întocmai ca vânzătorul față de cumpărător;

  • garanția contra evicțiunii presupune obligația asociatului de a garanta împotriva oricăror tulburări de fapt sau de drept care ar putea împiedica societatea, în tot sau în parte, în exercitarea prerogativelor asupra bunului aportat , fie că aceste tulburări ar proveni de la un terț (în condițiile legii), fie că ar proveni chiar dintr-un fapt personal al asociatului;

  • prin urmare, asociatul care a aportat la capitalul social dreptul de proprietate (sau un alt drept real) asupra unui bun corporal are, în primul rând, obligația de a nu săvârși el însuși fapte și de a nu încheia acte juridice de natură să afecteze exercițiul prerogativelor aferente dreptului de proprietate (i.e., posesia, folosința și dispoziția); aceasta presupune, spre exemplu, că o acțiune în revendicare formulată de asociat împotriva societății (în încercarea de a redobândi bunul aportat) ar putea fi paralizată, întrucât, într-o asemenea ipoteză, titularul acțiunii în revendicare ar fi tocmai cel care a transmis dreptul, iar acela care este obligat prin lege să garanteze nu poate el însuși să evingă – art. 1696 C.Civ.;

  • în cazul în care acțiunea în revendicare împotriva societății este formulată de către un terț care pretinde că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului adus ca aport la capitalul social , societatea evinsă îl poate chema în garanție pe asociatul care a aportat respectivul bun corporal chiar în litigiul cu terțul (de altfel, este recomandat ca societatea să procedeze astfel, din motive procedurale);

  • în cazul în care societatea pierde dreptul de proprietate asupra bunului în întregime (spre exemplu, prin admiterea acțiunii promovate de către un terț, în condițiile legii), societatea are, în principiu, dreptul la repararea prejudiciului efectiv suferit (art. 1701 și 1702 C.Civ.), daunele- interese urmând a fi calculate conform acelorași reguli ca în cazul vânzării. Astfel, societatea prejudiciată are, de principiu, atât dreptul la contravaloarea bunului corporal care fusese aportat și pe care este nevoită să îl restituie (conform regulilor prevăzute de Codul civil), cât și dreptul la restituirea contravalorii cheltuielilor necesare și utile efectuate de societate în vederea conservării bunului în discuție sau a întreținerii acestuia (e.g. contravaloarea reparațiilor sau a lucrărilor de mentenanță) ori, după caz, a cheltuielilor care au adus bunului un spor de valoare (în acest din urmă caz restituirea urmând a se face în limita sporului de valoare acumulat până la data evicțiunii).

  • de asemenea, societatea care a pierdut dreptul de proprietate va avea, după caz, și dreptul la contravaloarea fructelor civile pe care va fi obligată să le restituie odată cu bunul (i.e. veniturile obținute în contextul exploatării bunului aportat, spre exemplu sumele obținute cu titlu de chirie), precum și la contravaloarea oricăror alte pierderi suferite ori a câștigurilor nerealizate de către societate din cauza evicțiunii. Dacă este cazul, societatea evinsă va fi îndrituită și la rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate într-un eventual litigiu cu persoana care revendică bunul ori în procesul de chemare în garanție a asociatului responsabil. În cazul în care asociatul care a aportat bunul a cunoscut cauza evicțiunii la data efectuării aportului, acesta poate fi, în condițiile legii, obligat să restituie societății și eventualele cheltuieli ocazionate de lucrări care nu au sporit valoarea economică a bunului în discuție;
Raționamentele menționate anterior sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în cazul răspunderii asociatului care aportează un alt drept real asupra unui bun (cum ar fi dreptul de folosință). De asemenea, legea recunoaște existența acestei obligații de garanție și în sarcina asociatului care aportează acțiuni sau părți sociale emise de o altă societate – art. 1897 alin. (2) C.Civ.

În Codul civil din 1864, aplicabil înainte de data de 1 octombrie 2011, existau dispoziții legale asemănătoare celor menționate în paragrafele anterioare (a se vedea cu precădere art. 1503 coroborat cu art. 1337 și urm. C. Civ. 1864); de asemenea, aceeași soluție legislativă privind transferul proprietății asupra bunurilor constituite ca aport în societate s-a regăsit în Legea nr. 31/1990 încă de la momentul intrării acesteia în vigoare și până în prezent. Așadar, în principiu, aspectele prezentate vor fi aplicabile și în situația în care raporturile juridice născute din contractul de societate sunt guvernate de vechiul Cod civil.

Un articol semnat de Cristina Ioana Frîncu, Partner și Yolanda Beșleagă, Junior Lawyer


2125 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings