Președintele în exercițiu al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat, miercuri, la debutul ședinței în plen a Parlamentului European, că riscul unui Brexit fără acord este ”palpabil”. Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluție prin care își reafirmă dorința unui Brexit în baza unui acord, însă precizează că nu va fi acceptată o variantă care nu include și un backstop.

Jean-Claude JunckerFoto: Agerpres

Acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană este unul corect, echilibrat și oferă garanții juridice, se arată în rezoluția adoptată de PE, cu 544 de voturi ”pentru”, 126 ”împotrivă” și 38 de abțineri. Rezoluția reafirmă sprijinul PE pentru a retragere ordonată din UE, în baza acordului deja negociat.

UPDATE 13.01: Curtea Supremă de la Londra judecă dosarul privind decizia premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul britanic.

Marea Britanie și Uniunea Europeană ”nu ar trebui să pretindă că negociază un acord Brexit dacă nu există nicio propunere pe masă, a spus negociatorul european pentru Brexit, Michel Barnier. El a mai spus că niciuna dintre părți nu trebuie să subestimeze efectele unei ieșiri a Marii Britanii fără acord.

UPDATE 12.34: Potrivit rezoluției care urmează să fie adoptată de legislativul european, în cazul în care Brexitul se va produce fără acord, Parlamentul atrage atenția asupra faptului că nu va exista nicio perioadă de tranziție, iar negocieri ulterioare dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană vor putea avea loc doar în cazul în care britanicii își onorează obligațiile și angajamentele în privința drepturilor cetățenilor europeni.

De asemenea, Parlamentul European subliniază că, și în cazul unei ieșiri haotice, obligațiile financiare pe care Marea Britanie le are față de UE vor continua să fie valabile, iar eventuale acorduri vor fi încheiate numai dacă Londra își achită aceste obligații.

Parlamentul european mai precizează că odată ce aceste angajamente sunt respectate de partea britanică, discuțiile referitoare la viitoarele relații dintre Regat și UE trebuie să prezinte garanții legate de piața comunitară și de îndepărtatea riscului ca firmele europene să fie discriminate pe piața britanică. Orice acord comercial care nu va întruni astfel de condiții nu va fi ratificat de Parlamentul European, se mai arată în rezoluție.

UPDATE 11.34: ”Premierul ne-a dat asigurări că el dorește în continuare un acord, dar, indiferent ce se va întâmpla, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie, cu sau fără acord. De aceea, riscul unui Brexit fără acord este palpabil... Comisia este pregătită să muncească zi de zi, de dimineața până noaptea, pentru a încerca să găsim soluțiile tehnice și politice de care avem nevoie, dar nu sunt sigur că vom ajunge acolo. Nu a mai rămas foarte mult timp, dar știu sigur că trebuie să mai încercăm„, a spus Juncker.

UPDATE 11.25: În timpul campaniei pentru referendumul privind ieșirea din blocul comunitar, cei care au pledat pentru această variantă au susținut că ”Uniunea Europeană este terminată”. Trei ani mai târziu, UE este puternică, unită și bine mersi. În acest moment, Regatul Unit nu a părăsit UE, însă oamenii de afaceri și companiile au plecat sau intenționează să plece, a spus și liderul popularilor Manfred Weber.

UPDATE 11.15: Guy Verhofstadt, reprezentând grupul Renew, a criticat modul în care Regatul Unit gestionează situația cetățenilor europeni care se află în Marea Britanie, precizând că există exemple de oameni cărora li se refuză statutul de ședere, deși locuiesc acolo de 10 sau chiar 20 de ani.

El l-a atacat direct pe premierul Boris Johnson pe care l-a comparat cu Mrs Doubtfire. Cu toate că îi place să se compare pe sine cu eroi din filme ca incredibilul Hulk, celebrul rol interpretat de Robin Willliams i se potrivește mult mai mult, a spus Guy Verhofstadt.

În paralel, Curtea Supremă a Marii Britanii reia discuțiile cu privire la decizia premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului de la Londra care s-a opus tratatului negociat de guvernul britanic, dar și variantei unei ieșiri din blocul comunitar fără acord.

”În ultimii patru ani, UE a dat dovadă de mare unitate în negocierile privind Brexit-ul și de o mare solidaritate față de toate statele membre afectate. Unitatea Uniunii Europene este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Aceeași unitate mă va călăuzi și în săpămânile ce vor urma”, a declarat Juncker.