​Mihaela Buzărnescu, locul 125 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 4-6, 6-0, 6-3, de japoneza Nao Hibino, locul 146 WTA, în semifinalele turneului de categorie WTA International de la Hiroshima, scrie News.ro.

Mihaela BuzarnescuFoto: ausopen.com

Hibino, 24 de ani, fostă numărul 56 mondial, s-a impus după un meci care a durat două ore şi 10 minute.

În cealaltă semifinală se vor întâlni japoneza Misaki Doi, locul 107 WTA şi rusoaica Veronika Kudermetova, locul 48 WTA şi cap de serie numărul 2.

Calificarea în penultimul act este recompensată cu un premiu de 11.300 de dolari şi cu 110 puncte WTA.

După prima semifinală disputată în acest an, jucătoarea româncă se va apropia de Top 100 WTA.