Pact de Stabilitate, migranţi şi investiţii în sudul Italiei sunt temele pe care Giuseppe Conte anunţă că vrea să le discute la Bruxelles, unde Italia, cu noul guvern, soseşte "mai puternică", scrie premierul pe Facebook, potrivit Il Messaggero, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Imediat la lucru: azi voi fi la Bruxelles, unde urmează o zi plină de întâlniri cu liderii instituţiilor comunitare. În UE nu avem timp de pierdut, consider că este prioritar să accelerăm pentru a atinge trei obiective fundamentale pentru Italia şi pentru interesele italienilor: modificarea Pactului de Stabilitate în favoarea creşterii economice, îmbunătăţirea Regulamentului de la Dublin, un regim de intervenţii extraordinare care favorizează creşterea şi dezvoltarea sudului Italiei".

"Italia este azi mai puternică, iar cu noul Guvern intenţionăm să desfăşurăm un rol de prim plan în această fază de reînnoire a Uniunii Europene. Determinarea mea este maximă şi am încredere că voi putea întâlni un ridicat grad de convergenţă cu noua Comisie Europeană".

"Este nevoie să susţinem investiţiile, începând de la cele de mediu înconjurător şi sociale în optica unei dezvoltări sustenabile care să dea un nou impuls pieţei muncii italiene, evitând un cadru bugetar inadecvat perspectivelor economice de pe continent", continuă Conte pe Facebook, revendicând un "rol de prim-plan" pe care Italia îl va avea în UE. "Trebuie să încercăm să obţinem de la Europa recunoaşterea unui statut special pentru a putea lua măsuri extraordinare pentru dezvoltare".

"În privinţa migraţiei intenţionez să continui să lucrez din greu pentru o gestionare pe mai multe niveluri, structurală, şi nu în caz de urgenţă, a fluxurilor migratorii şi să ajungem la un acord în privinţa unui mecanism automat de debarcări şi redistribuție, cu o politică europeană eficientă a repatrierilor."