Vosganian cere ca Parlamentul să adopte o declarație de recunoaştere a genocidului armean / Cum a reacționat Turcia la deciziile similare luate de Germania și Franța - Hotnews Mobile
1 € 4,7352 1 USD 4,2979miercuri 18 sep 2019

Vosganian cere ca Parlamentul să adopte o declarație de recunoaştere a genocidului armean / Cum a reacționat Turcia la deciziile similare luate de Germania și Franța

de G.S. Miercuri, 11 septembrie 2019, 11:57
- a A+
Imagine
Deputatul ALDE Varujan Vosganian a făcut un apel, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru "o declaraţie politică în Parlament de recunoaştere a genocidului armean", transmite Agerpres.



Genocidul armean este un subiect extrem de sensibil pentru Ankara, care reacționează vehement când este folosită această sintagmă. În 2016, când Bundestag-ul a adoptat o declarație similară cu cea solicitată de Vosganian, Erdogan a lansat o serie de acuzații la adresa Germaniei, iar Turcia a luat mai multe măsuri de retorsiune, inclusiv cea de a refuza accesul parlamentarilor germani în baza NATO de la Incirlik. De asemenea, la începutul acestui an, Ankara a intrat într-o dispută diplomatică aprinsă cu Parisul după ce Franța a stabilit o zi de comemorare a ''genocidului armean'' din 1915.

Declaraţia de miercuri a lui Varujan Vosganian a fost făcută în cadrul dezbaterilor la Proiectul de Lege privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

"Avem o atitudine unanimă de condamnare a Holocaustului. Vă rog să includem pe agenda partidelor şi o declaraţie politică în Parlament de recunoaştere a genocidului armean. Este o temă pe care până acum partidele din România au evitat să o ia în seamă. Sunt zeci de parlamente din întreaga lume, Parlamentul European şi mai toate parlamentele din Europa care au făcut astfel de declaraţii de recunoaştere a genocidului armean", a afirmat miercuri preşedintele Uniunii Armenilor din România.

El a afirmat că nicio tragedie de o asemenea dimensiune "nu are o limbă maternă".

"Atunci când vorbim despre o tragedie de acest fel, vorbim în acelaşi timp de toate tragediile lumii şi nicio tragedie de acest fel nu are o limbă maternă. De aceea eu cred că recunoaşterea Holocaustului trebuie în mod simetric însoţită şi de un demers politic de recunoaştere a genocidului armean care, chiar dacă nu va avea un muzeu în România, pentru că acest genocid nu s-a petrecut pe teritoriul României, ci, dimpotrivă, teritoriul României a fost sălaş pentru supravieţuitorii genocidului, pune însă în faţa noastră ideea, provocarea unui tratament egal pentru toate aceste traume ale umanităţii", a adăugat Vosganian.
  • Armenii estimeaza că un milion si jumatate de semeni de-ai lor au fost ucisi in mod sistematic la sfarsitul Imperiului Otoman. Numerosi istorici si peste douazeci de tari, inclusiv Franta, Italia si Rusia, au recunoscut ca a avut loc un genocid. Turcia a afirmat la randul sau ca a fost un razboi civil, insotit de foamete, in care au murit intre 300.000 si 500.000 de armeni si tot atatia turci.


2212 afisari


Nu-l supărați pe Sultan !
Tescovin [utilizator], Miercuri, 11 septembrie 2019, 12:04
+12/12
Dacă se enervează Erdogan, nu mai pupăm noi veci Otokare de-alea bengoase și va trebui să ne mulțumim cu jafurile de Mercedes sau Iveco. Bașca ne pune embargo pe livrările de gumă Turbo și copăi de plastic.
Holodomorul ucrainean
Kosmos [utilizator], Miercuri, 11 septembrie 2019, 12:02
+10/10
A fost cel mai crunt si este destul de recent . comis de bolsevici care sperau sa-si faca noua tara acolo dar poate si de asta este Ucraina destabilizata astazi si nimeni nu este tras la raspundere
inca 16 comentarii comenteaza
Cookie Settings