Nu recenta grevă este cea care a coborât compania britanică pe ultimele locuri în clasamentul calității ● Mercedes îi sperie pe toți concurenții cu o autonomie a bateriei de 700 km, iar Volkswagen cu capacitatea de a face profit datorită volumului

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Va putea British Airways, lovită de grevă, să-și redobândescă reputația?

Compania britanică n-a putut să-și aniverseze centenarul cum s-ar fi cuvenit. Cei 100 de ani s-au împlinit pe 25 august, tocmai când perspectiva celor două zile de grevă a piloților începea să genereze panică pentru mii de clienți. Ca sarea pe răni, un raport al firmei de evaluare Alva a plasat-o pe British Airways (BA) pe locul 55 din 65 de companii aeriene. Pasageri blocați la sol, căderi ale sistemului IT, date furate într-un atac al hackerilor, toate au contribuit la aceasta.

De mai mulți ani, imaginea lui BA a fost însoțită de incidente și probleme operaționale, spune Alastair Pickering, chief strategy officer la Alva: „Ceea ce inițial părea ghinion sau planificare eronată s-a transformat în timp într-o istorie de investiții insuficiente, compania punând interesele acționarilor înaintea celor ale pasagerilor și angajaților”.

Vremurile în care BA se autopromova drept „Compania Aeriană Preferată a Lumii” au trecut, spune Brian Strutton, secretar general al sindicatului Balpa al piloților: „Managementul vrea să stoarcă și ultimul bănuț de la pasageri și de la personal”. Greva din această săptămână a fost pentru salarii, dar Strutton vede un context mai larg: lipsa de încredere în management. Piloții și ceilalți membri ai echipajelor se plâng de mult de scăderea beneficiilor, cum sunt cazările mai inconfortabile după cursele lungi. În anii grei când BA își revenea după criza globală, ei spun că au renunțat la măriri de salarii. Sistemul generos de pensii al companiei s-a închis, aducând economii de sute de milioane lire.

BA este parte a grupului IAG, care include Aer Lingus, Iberia, Level și Vuelling. Dar BA este cea mai mare și profitabilă parte a grupului. Anul trecut, profitul operațional a crescut cu 11,6%, la 1,95 miliarde de lire. În februarie, IAG a mărit dividendele și a declarat și o plată specială.

Cum zilele grele au trecut, BA insistă că oferă o parte din câștiguri. Alex Cruz, directorul general, spune că toată lumea, nu doar piloții, a făcut sacrificii: „Compania o recunoaște. De aceea oferta de 11,5%, mult peste inflație ... este foarte generoasă”.

Deși serioasă, greva nu este prima care aduce necazuri clienților. Eliminarea unor servicii premium a fost neplăcută pentru vechii clienți. De la eliminarea meselor gratuite pe curse scurte și taxarea bagajelor de cală până la renunțarea la ziare, masa de clienți loiali a avut multe de reproșat. Totuși, numărul de pasageri a crescut de la an la an, iar compania și subsidiarele au transportat 45 de milioane anul trecut. Poate că se datorează și dominației lui BA pe aeroportul Heathrow și senzației multor pasageri că nu au alternative convenabile.

Dar BA spune că se concentrează pe extinderea rutelor și pe investiții în servicii. Într-adevăr, compania derulează un program de 6,5 miliarde de lire – investiții în patru ani în 73 de avioane noi, pregătire de personal și servicii. Cruz spune că este cel mai mare din istoria lui BA.

Pentru Pickering de la Alva, investițiile pot fi cheia pentru „reabilitarea experienței pasagerilor” și confruntarea cu „cinismul în creștere al clienților”, adăugând: „Nu este sfârșitul poveștii”. (BBC)

  • Noutăți „electrizante” la salonul auto de la Frankfurt.

Furtunile cu care se confruntă industria auto se fac simțite la Frankfurt Motor Show, companiile luptând cu scăderea vânzărilor din cauza incertitudinilor comerciale globale și cu presiunile guvernelor pentru reducerea poluării și a emisiilor de gaze de seră. Semnele vremurilor aduc o multitudine de mașini electrice noi, pregătite pentru lansare, condusă de compacta ID.3 a lui Volkswagen, dar și proteste ale bicicliștilor, organizațiilor de mediu și ale criticilor industriei care vor politici de transport mai orientate către pietoni și cicliști, precum și eforturi ale mai-marilor din domeniu pentru a răspunde acestor critici.

BMW spune că oferta largă de mașini cu combustie internă, hibride și acționate de baterii este abordarea potrivită pentru piața în schimbare. Pieter Nota, șeful marketingului, spune că producătorul de mașini de lux din München oferă „puterea de opțiune” clienților, prin „propulsia de care au nevoie și o doresc”. Compania va adăuga anul viitor o versiune doar cu baterie pentru SUV-ul X3, pentru a completa gama de versiuni convenționale și hibride. BMW expune chiar și un model-concept cu celulă pe hidrogen.

Mercedes-Benz expune un vehicul-concept electric, zvelt și luxos, care se va putea alătura liniei de lux împreună cu berlinele S-Class. Vision EQS este ultima versiune a seriei EQ de vehicule integral electrice, care sunt tema principală la Frankfurt. Ola Kallenius, noul CEO, a spus: „Ceea ce arătăm azi este primul sedan pe platformă mare, integral electric, așa că sperăm să capturăm și mai mulți clienți cu oferta mai largă”.

Conceptul, cu un panou LED negru în loc de mască, locuri pentru roți ușor proeminente și linie luminoasă de-a lungul vehiculului, poate fi o sugestie despre cum va arăta mașina de serie. Compania afirmă că mașina cu patru locuri are două motoare electrice care pot accelera la 100km/h în 4,5 secunde și o autonomie excepțională de 700 km. Kallenius a evitat să specifice cum a atins compania o autonomie peste oferta curentă a celorlalte modele electrice.

Ford Motor Co. afirmă că jumătate din vânzările din Europa vor fi de mașini electrice în 2022 și a expus modelul premium al crossover-ului Puma, care recuperează energia frânării și o dirijează către roți pentru a asista motorul pe benzină când este necesar. Ford, care a luat mai târziu startul în dezvoltarea de mașini electrice, a vândut anul trecut 974.856 de automobile în Europa. Va oferi un SUV integral electric bazat pe Mustang în 2020. Între timp, oferă hibride cu încărcare care combină bateria cu combustia internă pentru a scădea emisiile și a crește autonomia. Ca toți fabricanții, Ford se confruntă cu limitele stricte pentru emisiile de dioxid de carbon ale Uniunii Europene și trebuie să găsească soluții pentru a evita amenzile.

Volkswagen, prin Herbert Diess, CEO, spune că producția imensă a companiei îi va permite să obțină profituri de pe urma unui mare număr de vehicule electrice pe care vrea să le vândă în anii următori. Concurentul electric Tesla nu a făcut încă profit, iar analiștii spun că BMW a pierdut bani cu electrica i3. Diess a declarat marți: „Abordarea noastră este diferită. Venim cu volume mari, cu platforme dedicate doar mașinilor electrice și vom genera economii de scară pentru că investim concomitent în Europa, China și Statele Unite”. Volkswagen expune ID.3 la Frankfurt, cu un preț de pornire sub 30.000 de euro și urmărește ca 40% din vânzări să fie de mașini electrice în 2030, deși în prezent acestea reprezintă sub 2% din totalul pieței europene. (The Associated Press)