Utile: Depresia, în creştere în rândul persoanelor care au renunţat la fumat; 7 alimente care pot preveni cancerul; Sedentarismul, boala secolului XXI: cu ce boli este asociat - Hotnews Mobile
1 € 4,7354 1 USD 4,2946duminică 15 sep 2019

Utile: Depresia, în creştere în rândul persoanelor care au renunţat la fumat; 7 alimente care pot preveni cancerul; Sedentarismul, boala secolului XXI: cu ce boli este asociat

de Gabriela Florea Sâmbătă, 7 septembrie 2019, 2:17
- a A+
Imagine
Sedentarismul, boala secolului XXI: cu ce boli este asociat. Sedentarismul nu îşi pune amprenta doar asupra siluetei, ci şi a sănătăţii. Multe persoane au un program de opt ore la birou, muncă peste program sau chiar şi acasă lipsa mişcării fizice şi alimentaţia dezechilibrată prelungeşte sedentarismul. Astfel, ne transformăm în candidaţi ideali pentru a deveni supraponderali, bolnavi de inimă, diabet, osteoporoză şi chiar cancer, iar asta nu o spunem noi, ci specialiştii şi studiile medicale efectuate în ultimii ani, scrie csid.ro



5 obiceiuri care favorizează apariția prematură a ridurilor. Mesele bogate în alimente inflamatorii – pâine albă, carne roșie, băuturi carbogazoase, deserturi sau alimente procesate – pot accelera îmbătrânirea pielii. Un efect benefic îl va avea, însă, o dietă bogată în acizi grași omega-3, antioxidanți, fibre, Vitamine A, C și E, precum și o bună hidratare. Fumatul este, cu siguranță, unul dintre obiceiurile care provoacă vizibile leziuni ale pielii: lăsarea pleoapelor, apariția cearcănelor, precum și a ridurilor din jurul ochilor și buzelor, potrivit Doctorul Zilei .

Dieta anticancer. 7 alimente care pot preveni cancerul. Ştiai că 6 căţei de usturoi consumaţi săptămânal pot diminua cu 30% riscul de cancer colorectal? Usturoiul împiedică proliferarea celulelor canceroase graţie compuşilor săi cu sulf. Trebuie să fie consumat zilnic, crud, eventual mărunțit și amestecat cu ulei de măsline. Moleculele sale active sunt eliberate atunci când căţeii de usturoi sunt zdrobiţi, notează Click .

Esofagita, afecțiunea des întâlnită după 40 de ani. Dacă ai peste 40 de ani și te lupți cu dureri toracice sau simți că te îneci și tușești puternic mergi la medic. Este foarte posibil să fii diagnosticat cu esofagită – o afecțiune care se tratează din fericire. Afecțiunea apare când conținutul gastric care ajunge să refuleze în esofag duce la apariția primelor simptome sau mai grav, la apariția leziunilor esofagiene. Esofagita este de fapt, o urmare, o consecință a depășirii mecanismelor normale antireflux, scrie Doctorul Zilei .

Depresia, în creştere în rândul persoanelor care au renunţat la fumat. În timpul studiului, rata de depresie în rândul persoanelor care s-au lăsat de fumat a crescut de la 4.88% la 6.04%. În aceeaşi perioadă, dorinţa de a consuma alcool în exces a crescut de la 17.22% la 22.33%. O creştere mai poate fi observată şi în rândul consumului de marijuana, care s-a dublat. Deşi este important să notăm că în urma consumului de marijuana ne expunem la mai puţine riscuri faţă de consumul de ţigări şi aceasta oferă dependenţă, fiind o substanţă de care indivizii pot abuza, potrivit csid.ro


2303 afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings