Cu zone litorale de 5.000 de km și nu mai puțin de 48 de obiective incluse în patrimoniul mondial al UNESCO, Spania este din nou declarată ca fiind prima destinație pentru turism a lumii. Pentru al treilea an consecutiv, ea depășește cu puțin Franța în 2019, declară Travel & Tourism Competitive Report al Forumului Economic Mondial (WEF), organizația din Elveția la care se întâlnesc anual elitele mondiale pentru a dezbate probleme majore.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sagrada Familia (Foto: Barcelona Tourist Guide)

Cu atracții turistice ca Barcelona și Sagrada Familia, Madrid și muzeul Prado, Costa del Sol și plaje însorite, este ușor de înțeles de ce Spania este favorita indiscutabilă. Locul al treilea al Germaniei – înaintea Italiei, Japoniei și Statelor Unite – îi poate surprinde pe unii. Dar destinațiile sunt clasificate și după „ușurința de deplasare”, apreciată de WEF drept un punct decisiv pentru industria călătoriilor. Printre cele 90 de criterii se numără infrastructura, siguranța și inițiativele sustenabile de călătorie. Cultura, cazarea și valoarea oferită pentru bani sunt și ele luate în considerare. Sunt măsurați 90 de indicatori din 14 capitole, care la rândul lor sunt agregate pentru clasamentul general. Japonia și Statele Unite sunt în ordine în Top 5. La capătul opus se află Yemenul, pe locul 140.

Top 10 rămâne aproape neschimbat față de anul trecut, cu excepția Regatului Unit, care alunecă un loc, de pe 5 pe 6. Pentru a întocmi clasamentul, WEF urmărește patru domenii: resursele naturale și culturale, infrastructura, politicile naționale pentru călătorie și turism, precum și „cadrul favorizant” (de la siguranță și igienă până la piața muncii).

Austria, a cărei capitală Viena a fost numită luna aceasta „orașul cu cele mai bune condiții de viață din lume”, este pe locul 11. Dar conduce clasamentul la „sănătate și igienă”.

Din punctul de vedere al securității, Finlanda, Islanda și Omanul sunt considerate a fi cele mai sigure țări. El Salvador, Nigeria și Yemen sunt la polul opus.

Statele Unite sunt pe primul loc la un singur capitol: „resurse umane și piața muncii”.

Canada conduce topul la infrastructura pentru transport aerian, iar Mexicul la resurse naturale.

În clasamentul general sunt multe mișcări în afara Top 10. România, Serbia și Albania au urcat 12 locuri, pe 56, 83 și, respectiv, 86. Egiptul a urcat nouă locuri, iar Omanul opt. Taiwan a pierdut șapte locuri până la 37, Ecuador a căzut de pe 67 la 70, iar Trinidad-Tobago a avut cea mai mare scădere, de pe 73 la 87.

Top 10: Spania, Franța, Germania, Japonia, Statele Unite, Regatul Unit, Australia, Italia, Canada, Elveția.

Ultimele 10: Yemen, Ciad, Liberia, Burundi, R.D. Congo, Mauritania, Angola, Haiti, Burkina Faso, Sierra Leone. (CNN Travel).