Sezonul de festivaluri de muzică din 2019 nu a fost atât de rău cum ar fi putut. Să ne bucurăm că nu au dispărut festivaluri din lipsă de fonduri. Totuși, s-au întâmplat lucruri și anul acesta: de la scandalurile provocate de artiștii străini care au pus manele, până la țepele precum cea trasă de Liam Gallagher. Și, să recunoaștem prieteni: românii sunt înnebuniți după muzica kitchoasă din anii 90.
Am terminat-o cu vara. Știu, e greu să-ți dai seama de asta după vremea de afară, dar așa e. Cel puțin din punct de vedere calendaristic, asta a fost, prieteni. Ceea ce înseamnă că se încheie și sezonul festivalurilor de muzică. Toți raverii se întorc în cluburi, alea trei decente câte au rămas în toată România, pentru o hibernare activă până anul viitor. Astea-s zile grele, oricât de mult ai încerca să-ți spui că timpul va zbura până la următorul festival. Nu-i așa, zboară la fel de repede ca tristețea din sufletul tău.
Ca să eviți disperarea și să nu te adâncești în depresie și mai hardcore, trebuie să faci o retrospectivă a sezonului de festivaluri care tocmai s-a încheiat. În fiecare an apare ceva nou, fie că e vorba de un artist nou în România, mai rar, sau dispare un festival întreg din cauza problemelor financiare, mult mai plauzibil. Anul ăsta nu am avut scenarii chiar atât de grave, dar din păcate au fost și destule lucruri neplăcute. Uite ce am învățat după perioada festivalurilor de muzică din vara lui 2019.
Manele, manele, băi ce-aveți cu ele?
Suntem în 2019 și manelele încă pot arunca tot internetul în aer. Penibil. Ne tot plângem de clasa politică care-i într-o tranziție constantă, dar nici omul de rând nu s-a schimbat foarte mult de la războiul Pruteanu vs. propriile lui frustrări aruncate în direcția manelelor.
Când Salvatore Ganacci, un DJ și circar în proporții egale, a pus „Așa sunt zilele mele” la Neversea, oamenii care chiar erau acolo s-au rupt în figuri și aia a fost. Când înregistrarea a ajuns pe internet totul s-a transformat în polemică. Într-o tabără erau ăia super elitiști care-s de părere că manelele-s ultimul jeg și nu ar trebui să meargă la un festival atât de high class ca Neversea, iar în cealaltă tabără erau ăia care săreau în apărarea lui Salvatore pentru că toleranță și jos rasismul.
Nimeni nu a vorbit despre piesa în sine, care e, fără discuție, foarte bună.
Apoi schema s-a repetat la Electric Castle. Tommy Cash a pus din nou piesa lui Adi Minune și la scurt timp după s-au reactivat oamenii. Și din nou, din păcate, nimeni nu a vorbit despre cât de faină e piesa sau cât de fain sau nu a fost concertul lui Tommy în general. Pentru că românul discută despre motivele din spatele motivelor, niciodată la subiect. Pe el îl interesează să despice firul în cât mai multe postări pe Facebook.
Prea puțini oameni au vorbit că în aceeași seară Florence + The Machine a rupt Bonțida în două cu un show divin. Guys, cu muzica cum rămâne? În fine, singurul mod prin care putem scăpa de scandalurile astea tâmpite e dacă se vor pune și mai multe manele la festivaluri. Să devină o chestie banală. Atunci poate am ignora partea de scandal și ne-am bucura în egală măsură de Adi Minune și de Viagra Boys, sau oricare alt artist. Altminteri va fi doar o chestie de shock-value, de care nu o să scăpăm niciodată.
De anul viitor sper să aud mai multe manele la festivaluri, până o să ne plictisim și de asta. Să ajungem să vorbim din nou despre muzică. Indiferent ce gen.
Românii tot nu s-au săturat de artiști pe care i-au văzut de o mie de ori
Nu e vina organizatorilor. Toată treaba asta e din cauza publicului care chiar pune botul la duma aia cu „un festival e mai mult o experiență”. O fi, dar când experiența aia are un soundtrack pe care-l cunoști prea bine deja, e greu să faci diferența între experiența de anul ăsta, sau de anul trecut, sau de acum doi ani. Doamne, ce experiențe.
Asta nu se aplică la toate festivalurile. Sunt unele mari care pun accent fix pe diversitatea și un line-up cât mai eclectic. Dar eclectic nu înseamnă doar mai multe genuri muzicale, înseamnă și mai multe trupe și artiști care nu au aterizat încă în România. În fiecare an mă uit la ce se întâmplă la vecini și nici nu are rost să fac o comparație cu ce-i la noi.
OK, poate nu avem cum să facem un Sziget la noi, dar un Balaton, Volt sau Exit e foarte posibil. Și românul e mult mai în temă cu scena actuală. Nu ar merge un Skepta sau Future și la noi? Sau chiar și artiști români pe care nu-i vezi foarte des pe la festivaluri.
Și mie-mi place Subcarpați, dar e o trupă pe care am văzut-o accidental de vreo șapte ori. E în program la orice festival din România. În fiecare an. Nu s-ar supărat nimeni dacă ar sta pe tușă un sezon. Mai crește și anticiparea pentru când vin cu ceva nou și blană. Și da, înțeleg și argumentul că oamenii vin la Subcarpați, dar garantez că la fel de mulți, dacă nu chiar mai mulți ar veni și la B.U.G. Mafia, o trupă care lipsește de ani buni, fără nici o scuză, din programul festivalurilor mari de la noi. În schimb, nostalgia prinde în continuare:
La noi prinde muzica kitchoasă din anii 90, dar nu știm ce să facem când un străin ne pune manele
La Untold toată lumea a fost ruptă după scena Nostalgia, unde totul a fost dedicat anilor 90, apogeul kitch-ului în muzica românească. Dar noi încă avem o problemă cu manelele. Funny. Anyway, oricât de kitchoasă ar fi muzica aia pop, lumea dansează pe 3 Sud Est sau Akcent, chiar și oamenii care nu au prins perioada aia. Ăia care ar trebui să se rupă pe „Minim doi” nu pe „Sună periculos”. Why?
Pentru că amintiri și toate au o structură super ușor de digerat. Exact la fel ca manelele. După ce în urmă cu doi ani la Electric Castle au cântat Mirabela Dauer și Corina Chiriac, apoi Class în 2018, anul acesta Loredana a băgat la mainstage unul dintre cele mai faine concerte de la Bonțida.
Deci treaba asta cu amintirile merg și mai deep în subconștientul românului care merge la festivaluri. Cât timp e pop din trecut, să meargă în draci. În 2020 mă aștept să-i văd și pe băieții de la 3 Sud Est pe scena unui festival de muzică de la noi. Sau o reuniune Akcent, cu un setlist de nostalgie, nimeni nu vrea să audă încercările lor de a reajunge în top. Dă-o frate pe amintiri și sigur o să prindă la român.
Dar și treaba asta să fie cu măsură. Pentru că sunt destule trupe actuale care merită să fie promovate măcar pe scena locală.
Organizarea e din ce în ce mai profesionistă pe toată linia
Sunt și o tonă de chestii pozitive de care trebuie să ne amintim din sezonul ăsta de festivaluri. În primul rând, după cum a scris și toată presa despre asta, Electric Castle a devenit primul festival din România accesibil persoanelor cu deficiențe de auzi. Organizatorii au adus o tipă specializată în limbajul semnelor, care a interpretat live ce se auzea pe scena principală. Asta funcționează de minune pentru orice om care a văzut-o cum trăiește muzica. Te bagă și pe tine-n film. E o interpretare ca un dans mai autentic decât 99% din ce fac oamenii din public.
Tot la Electric Castle am văzut și o mai mare importanță acordată mediului înconjurător. Au fost amenajate pubele de colectare selectivă a deșeurilor și toate paharele au fost din bioplastic sau materiale biodegradabile. De anul viitor propun să se elimine și paiele alea de hârtie. Nu am întâlnit un om care să nu se plângă de ele. Mai bine le eliminăm complet. Nici nu ai nevoie de un pai la festival. Pentru ce? E cald, bea cu poftă, o viață ai. Și o trăiești pe o singură planetă.
Festivalurile mici au ajuns o alternativă blană pentru cei care vor distracție pe bani puțini
Electric Castle și Untold rămân principalele destinații pentru românii care vor un festival de talie internațională. Dar există și alternative mai accesibile din punct de vedere financiar la care merită să dai o tură dacă ești pe buget. OK, nu ai cum să compari line-up-urile, dar sunt destule beneficii pe lângă prețul redus al biletelor.
Anul ăsta s-a pus un accent și mai mare pe partea de organizare, care contează la fel de mult ca artiștii de pe scenă. Festivaluri ca Waha, Awake, Summerwell sau Afterhills au dovedit că pot compensa lipsa unor artiști uriași cu o experiență blană pentru public. La fel s-a întâmplat și la Fall In Love, un festival cu un potențial uriaș, care din păcate a fost criticat foarte rău, și pe bună dreptate, de fițele lui Liam Gallagher.
Artistul britanic și-a anulat concertul cu puțin timp înainte să urce pe scenă dintr-un motiv ultra tâmpit. Ceva dumă cu „motive legate de securitatea scenei”. Nici nu știu ce înseamnă asta. Având în vedere trecutul lui de rockstar, probabil a ajuns acolo într-o stare în care nu mai putea vedea scena. Cine știe? În fine, chestia asta a pătat imaginea unui festival la debut care a fost foarte bine primit de public. Sper să revină și în 2020.
8
17
