Un grup de peste 30 de lideri americani în afaceri, printre care conducătorul brandului de îmbrăcăminte Patagonia, proprietarul The Body Shop, Natura și cei din conducerea Danone și Unilever, au pornit o inițiativă comună, prin care au cedat o pagină destinată reclamelor din ediția de duminică a New York Times pentru a-și arăta susținerea față de un mod mai etic de a face afaceri, scrie The Guardian.

Amazon logoFoto: Hotnews

Anunțul pe care l-au promovat împreună este adresat membrilor grupului de lobby Business Roundtable (BRT), prin care sunt reprezentate 181 dintre cele mai mari companii din SUA, printre care Amazon și Apple. Mesajul adresat celor din cadul BRT este creat pentru a atrage atenția și a valorifica decizia istorică a grupului BRT de a schimba definiția scopului unei corporații. Astfel, scopul a fost transformat din cel al obținerii profitului pentru părțile implicate, într-unul mai amplu, care include și alte chestiuni, precum grija față de angajați și față de mediu. Prin această scrisoare, liderilor corporațiilor americane li se cere să respecte schimbarea dincolo de cuvinte și să ia măsuri în acest sens.

"Suntem parte a unei comunități de corporații cu certificare B, care merg pe calea capitalismului care ține cont de toate părțile implicate", informează scrisoarea deschisă. "Suntem afaceri de succes care întâlnesc cele mai înalte standarde de impact pozitiv pentru angajații, clienții, furnizorii, comunitățile și mediul nostru."

Mișcarea B Corp se autodescrie ca o mișcare globală a oamenilor care folosesc afacerile ca o "forță a binelui".

Schimbarea de mantră a corporațiilor americane vine după decenii în care modelul economistului Milton Friedman a fost cel urmat, prin care "responsabilitatea socială a afacerilor este de a crește profitul".

Mișcarea B Corp ia amploare, în contextul în care criza climatică, împreună cu inegalitatea din ce în ce mai puternică au făcut oamenii de afaceri să se întrebe cum arată, de fapt, succesul în secolul 21. În prezent, peste 3.000 de companii la nivel global au certificat B Corp.