Ștefănescu, despre respingerea proiectului de amnistie și grațiere: E cumplit. Mulți colegi se abțin - Hotnews Mobile
1 € 4,7340 1 USD 4,2803luni 16 sep 2019

Ștefănescu, despre respingerea proiectului de amnistie și grațiere: E cumplit. Mulți colegi se abțin

de Ionut Baias Vineri, 23 august 2019, 0:51
- a A+

Fostul secretar general PSD, Codrin Ștefănescu, a reacționat, joi, la anunțul PSD-ALDE legat de respingerea proiectului legislativ privind amnistia și grațierea. El a afirmat că "e cumplit" dacă liderii coaliției uită de abuzurile și ticăloșiile petrecute în ultimii ani în justiție.



" Nici eu nu înțeleg de ce coaliția de guvernare PSD-ALDE a stabilit să respingă proiectul grațierii aflat la Camera Deputaților. Am înțeles că mulți alți colegi nu înțeleg dar se abțin de la comentarii. Uită conducerea Coaliției de toate abuzurile și ticăloșiile petrecute în ultimii ani? De toate umilințele și suferințele prin care au trecut mii de oameni nevinovați? De hărtuirea celor din administrație, a doctorilor, profesorilor, oamenilor de afaceri români? E cumplit dacă se uită asta. Eu, unul, nu uit! ", a scris Codrin Ștefănescu, pe Facebook.

Reacția vine în urma înțelegerii coaliției PSD-ALDE de a respinge în Parlament proiectul de lege privind amnistia și grațierea.

"Astăzi a avut loc o nouă ședință a coaliției de guvernare PSD-ALDE, o discuție care a vizat atât componenta politică a alianței, cât și pe cea guvernamentală. În cadrul discuției de astăzi, am abordat tema funcțiilor vacante în guvern, precum și sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia vom respinge proiectul de lege privind amnistia și grațierea. În săptămâna care urmează, ne vom reuni pentru analiza unui amplu set de măsuri care privesc actul de guvernare asumat și agenda publică", a transmis PSD, miercuri, după întrevederea Vioricăi Dăncilă cu Călin Popescu Tăriceanu.



2428 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings