Ce trebuie să știi dacă mergi la Afterhills 2019, cel mai mare festival de muzică din Moldova - Hotnews Mobile
1 € 4,7354 1 USD 4,2946duminică 15 sep 2019

Ce trebuie să știi dacă mergi la Afterhills 2019, cel mai mare festival de muzică din Moldova

de Marius Ghenț Joi, 22 august 2019, 13:20
- a A+
Imagine
​Sezonul festivalurilor de muzică se apropie de final. Încă puțin și ne întoarcem la rutina cotidiană care ne rupe sufletul. E timpul să-i dai blană. Și din fericire, încă mai ai unde să faci asta. Mai exact, în Moldova, la Dobrovăț, o comună situată la 30 de km de Iași. Acolo are loc festivalul Afterhills, ajuns la ediția cu numărul trei, care debutează mâine și ține tot weekendul ăsta. Și weekend-ul următor.



Spre deosebire de alte festivaluri de la noi, Afterhills are loc în două weekend-uri. Deci ai șansa să-ți dai în cap șase zile de opt ori . Dar ideea de a sparge distracția pe două săptămâni nu e singurul lucru aparte la festivalul ăsta. Are un line-up decent, o ofertă bună de artiști locali, o scenă care nu are absolut nici o legătură cu muzica, dar care cu siguranță o să aibă succes la public și o petrecere non-stop pentru cei care vin cu cortul și vor să stea din 23 august până în 1 septembrie, dar cu artiști mai puțin cunoscuți în timpul săptămânii.






Un festival pe două weekend-uri complică lucrurile



Afterhills nu e primul festival din lume care face schema asta. Mai sunt și în străinătate. Cel mai cunoscut exemplu e Coachella , unde tot așa e împărțit party-ul. Dar e o mare diferență între cele două, pe lângă calibrul artiștilor din line-up. La Coachella se repetă tot programul din primul weekend în următorul. Deci dacă nu ai reușit să prinzi artistul preferat prima oară, stai liniștit, o să mai ai șansa să-l vezi peste câteva zile.

La Afterhills treaba e mai complicată. Aici line-up-ul nu se repetă. Sunt artiști diferiți în cele două weekend-uri. Deci trebuie să alegi exact pe cine vrei să prinzi dacă nu ești cu cortul.

Mai mult, dacă faci naveta pentru o trupă în primul weekend și repeți experiența la câteva zile după, parcă iese tot cheful din tine. La alte festivaluri din România ai prins tot ce-i vrut în câteva zile, fără pauze uriașe. Așa ești pus în situația dificilă de a sorta concertele pe care vrei să le vezi.

Apropo de asta:

Line-up-ul de la Afterhills 2019 este destul de diversificat, cu accent pe muzica electronică







Sursa foto: Gabi Roșu, via pagina de Facebook Afterhills

Profilul festivalului e unul general. Aici o să dai de mai toate genurile muzicale. Nu-s împărțite în mod egal, din păcate, dar ideea e că ai destulă diversitate încât să nu te plictisești cu același BPM în cap. Dacă dai o privire scurtă peste line-up-ul de la cele cinci scene, o să vezi că majoritatea bagă muzică electronică. De la techno la electro-pop sau trance, toate cad sub umbrela aia. Treaba e evidentă mai ales dacă ne uităm la headlineri.

În primul weekend, la Alpha Stage, adică scena principală, vor băga muzică artiști din zona EDM, house și pop, gen Don Diablo , Mahmut Orhan și Rita Ora. Dacă ar trebui să aleg între cele două weekend-uri, eu aș merge pe al doilea, unde poți să vezi Morcheeba, Telepopmusik, GusGus și un dj set de la Faithless. E clar că merg mai mult pe muzica electronică de suflet, nu zbenguială cu confetti. Dar asta depinde de ce preferi la un festival. Să te rupi în figuri sau să apreciezi muzica?

Orice decizie ai lua, ai grijă dacă mergi în primul weekend:

Trupele românești de la Afterhills 2019 sunt exact ce trebuie



Mare atenție dacă ajungi mâine la Afterhills. O să fie puhoi de prunci pe acolo. Mâine, undeva pe la ora 20:25, va urca pe scenă 5Gang, trupa aia de vloggeri tineri formată din Selly și săgețile lui. Ce alegere ciudată pentru un festival. Selly rupe internetul constant și 5Gang e o trupă cu vizualizări multe pe YouTube. Dar publicul lor e format din toate clasele pregătitoare de grădiniță din toate județele României. Nu doar o parte din public, tot. Sper că și-au umplut frigiderele cu Fanta Madness.

În fine, restul artiștilor români care vor băga la Afterhills sunt exact ce trebuie dacă ești în ton cu ce se întâmplă în prezent în muzica românească. Mai ales în zona de rap. O să ai niște Nane, Șatra B.E.N.Z., Spike sau The Putreds. A, da, și Subcarpați, pentru că nu există un festival în țara asta fără un concert de la ei. Pentru cei care sunt mai oldschool, există Paraziții, CTC sau Grasu XXL. Dar nu trebuie să stai doar pe la concerte. Mai poți să dai o tură și la scena asta dedicată comedianților autohtoni:

Pregătește-te să auzi o tonă de bancuri cu și despre moldoveni



Spre deosebire de alte festivaluri din România, Afterhills a dedicat o scenă întreagă pentru artiștii de stand-up comedy. Nu doar o activare sau ceva show printre speakeri care vorbesc despre cât de nasol e plasticul. Organizatorii cred că-s super pe caterincă să includă și o scenă de comedy la un festival de muzică. E o idee genială. Cui nu-i place să râdă? Mai ales dacă ești rupt de oboseală și orice privire te bagă-n depresie. Aici o să-i găsești pe mai toți stand-up-iștii din țară: Vio, Costel, Raul Gheba, Teo, Cristian Popescu, Sergiu Floroaia, Toma Alexandru, etc. Și pentru că ne aflăm în inima Moldovei, sunt sigur că o bună parte din glumele pe care le vor spune vor fi despre moldoveni. Sau despre ardeleni și olteni, că-i mai safe să o dai așa. Nici nu mai contează, oricum o să râzi, indiferent din ce regiune ești. Cum zicea un clasic în viață, suntem Made In Romania .


8251 de afisari


Frumos
florinos [utilizator], Joi, 22 august 2019, 14:31
+11/11
Moldova chiar are nevoie de astfel de evenimente, felicitări organizatorilor.
Festival
Arkantas [utilizator], Joi, 22 august 2019, 19:29
+5/7
Mergem din festival in festival , pana la victoria final
inca 2 comentarii comenteaza
Cookie Settings