Susţinătorii unui al doilea referendum vor aduce o turmă de oi la Whitehall pentru a protesta din cauza impactului pe care un Brexit fără acord l-ar avea asupra comunităţii fermierilor. Potrivit unui nou raport făcut la cererea susţinătorilor unui al doilea vot, peste jumătate din fermierii Regatului Unit ar putea fi eliminaţi din afaceri în cazul în care Marea Britanie iese fără acord din UE pe data de 31 octombrie, potrivit The Guardian, citat de Rador.

FermieriFoto: Dreamstime

Sprijinit de campania People's Vote (Votul Poporului) şi redactat de dr Séan Richard, fost economist-şef al Uniunii Naţionale a Fermierilor, raportul avertizează că 50% dintre ferme ar putea dispărea din cauză că guvernul va scădea preţul alimentelor pentru consumatori fără ca mai întâi să îi protejeze pe agricultori.

Din dorinţa de a coincide cu apariţia raportului şi cu lansarea grupului Fermierii pentru un Vot al Poporului, susţinătorii vor aduce o mică turmă de oi în faţa clădirii guvernului unde se plănuieşte Brexit-ul fără acord.

Potrivit raportului, în eventualitatea unui Brexit fără acord, UE şi toate ţările cu care Regatul Unit are acorduri de liber schimb vor impune imediat taxe sau alte piedici pentru produsele alimentare importate din Regatul Unit. În acelaşi timp, taxele de import din Regatul Unit ar putea dispărea sau ar fi aproape reduse la zero.

Fermierii au avertizat guvernul că impunerea unei taxe de 40% asupra exporturilor de carne către UE ar putea duce la decimarea în masă a oilor.

În iulie, Helen Roberts, de la Asociaţia Naţională a Oierilor din Ţara Galilor, avertizase că ieşirea fără acord ar fi o "catastrofă absolută" şi ar putea duce la revolte în rândul crescătorilor de oi.

Guto Bebb, un parlamentar conservator care pledează pentru un al doilea referendum, s-a declarat foarte dezamăgit de faptul că Michael Grove, fostul ministru al mediului, care înţelegea riscurile pe care le implică în agricultură o asemenea ieşire, este acum tocmai cel care proiectează ieşirea fără acord. El a cerut colegilor conservatori care reprezintă populaţia rurală să ţină cont de alegători şi să refuze să sprijine ieşirea fără acord.

"Reprezint numeroşi fermieri şi agricultori din circumscripţia mea - ei nu au votat ca să se trezească fără lucru sau pentru ca fermele lor să dea faliment, punându-le traiul în pericol. Mulţi dintre ei au votat ieşirea din UE cu bună credinţă, din cauză că nişte oameni ca Boris Johnson le spuneau că asta ar însemna o mai bună relaţie comercială cu UE şi un viitor mai bun. Acum însă, realitatea arată cu totul altfel".