Senatul italian (o majoritate formată din Mişcarea 5 Stele, Partidul Democrat, formaţiunea Liberi e Uguali și Autonomii) a votat miercuri calendarul următoarelor etape ale crizei guvernamentale, iar solicitarea făcută de Lega, Forza Italia și Fratelli d'Italia de a se vota imediat pentru moţiunea de cenzură a guvernului condus de prim-ministrul Giuseppe Conte a fost respinsă. Prin urmare, a fost confirmată data de 20 august, când prim-ministrul Conte se va adresa Senatului, potrivit site-ului Rai News, citat de Rador.

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, ministrul Muncii, Luigi Di Maio și ministrul de Interne, Matteo SalviniFoto: Hotnews

O intervenţie extrem de contestată de către Stânga a fost cea a liderului Ligii, Matteo Salvini, care a propus să se voteze imediat reducerea numărului parlamentarilor, măsură cerută de Mişcarea 5 Stele.

"Trebuie votată imediat reforma constituţională pe care cei din M5S o doresc cu privire la reducerea numărului parlamentarilor, iar apoi trebuie să mergem imediat la urne" - cu această mişcare, Matteo Salvini a încercat să iasă din colţul în care l-ar împinge un eventual acord între M5S şi PD privind formarea unui guvern. Potrivit ministrului de interne, este posibil să se organizeze alegeri anticipate în octombrie, cu reforma aprobată.

"În baza articolului 138 din Constituţie, trebuie să treacă trei luni pentru eventuale cereri de referendum, întrucât reforma nu a fost aprobată de cele două treimi", aminteşte Roberto Calderoli, fondatorul "Devolution". Dacă nimeni nu cere desfăşurarea referendumului, după cele trei luni trebuie "să treacă alte zece zile pentru promulgare şi, prin urmare, 60 de zile pentru redesemnarea colegiilor. Şi s-ar ajunge la jumătatea lunii februarie 2020. De atunci încolo, se poate merge la un scrutin referitor la reducerea numărului parlamentarilor şi pentru un nou Parlament astfel redefinit", mai precizează Calderoli./.../

Neîncrederea celor din M5S se bazează pe faptul că, la Camera Deputaţilor, votul pentru reducerea numărului de parlamentari a fost stabilit pentru 22 august, adică după discursul premierului Conte la Senat, care ar trebui să deschidă criza de guvern. /.../

"A fost o încercare meschină de a declanşa alegeri anticipate", a spus şeful grupării PD în Senat, Andrea Marcucci.

Înainte de vot, Matteo Renzi a afirmat la o conferinţă de presă: "Am vrut să lansez un apel forţelor politice. Nu voi găsi scuze nimănui dacă se evită un posibil acord". Nicola Zingaretti pregăteşte partidul pentru scenariul unui vot în octombrie, mobilizând inclusiv voluntarii. Propunerea unui guvern "politic" cu susţinere parlamentară făcută de Goffredo Bettini va fi subiectul discuţiei din 21 august, unde ar putea ieşi la iveală o majoritate favorabilă unui acord cu M5S, după cum a propus chiar Renzi.

Forza Italia, însă, nu vrea alegeri anticipate. Apropiaţii premierului Conte explică faptul că, momentan, pare să nu se fi schimbat nimic. Marţi, Conte va fi prezent în Senat şi, dacă Liga nu va da înapoi, va lua la cunoştinţă lipsa voturilor de încredere şi se va prezenta la Palatul Quirinale (Preşedinţia) pentru a-şi da demisia. Ca un ultim act în funcţia de premier, ar putea desemna viitorul comisar european.