10 august 2019. Revolta. De ce ies în stradă - Hotnews Mobile
1 € 4,7305 1 USD 4,2575miercuri 21 aug 2019

10 august 2019. Revolta. De ce ies în stradă

de Eugen Istodor Joi, 8 august 2019, 11:48
- a A+
Imagine
Ies în stradă pentru că nu știu ce-i cu Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu din Caracal. Abia își începeau viața. Sunt cenușă? Sunt prostituate în Italia? Poliția, DIICOT-ul, procurorii, STS-ul își bat joc de mintea mea. De două săptămâni m-au redus la un animal pe care-l poți minți zilnic, căruia îi poți da cu lingurița un pic de adevăr, o lingură cu gogorițe. Nu vreau s-ajung un animal!



Ies în stradă pentru ca toate aceste brute din Sistem să nu-mi mai repete: “Lăsați telefonul liber". Aceste brute au făcut din Luiza și Alexandra niște strigoi care mă bântuie.

Ies în stradă pentru că brutele și ignoranții parazitează Puterea și decid în locul meu. Pentru că această Putere de astăzi și dintotdeauna a făcut și face din orice tânăr din țara asta un strigoi. Morții de la Revoluție? Mă bântuie precum strigoii. Niciun vinovat. Colectiv 2015. Tinerii morți ne bântuie România precum strigoii. De ce? Mereu - mereu nimeni nu-i vinovat. Ies în stradă pentru că Ei sunt vinovații.

Ies în stradă în numele milioanelor de români care și-au luat lumea în cap. Și ei sunt ca niște strigoi, care bântuie mereu între România lor și Lumea aia străină. Este momentul ca fiecare român să aibă o șansă curată în țara asta.

Ies în stradă pentru Educație adevărată: să știe la 20 de ani orice om pe ce lume este și cum să o trăiască.

Ies în stradă , da, pentru bătrânii, cerșetorii, țăranii României. Părinți, bunici uitați știrbi în fața caselor lor. Mințiți la fiecare campanie electorală.

Ies în stradă pentru că am avut prieteni bătuți anul trecut. Fără motiv. De către Jandarmerie, alte brute ale Ignoranților: Dăncilă, Carmen Dan, Dragnea. Bătuți fără motiv, bătuți pentru că își urlau adevărul lor, cum este omenește.

Ies în stradă să-i fie frică lui Dăncilă&co, lui Iohannis&co, lui Barna&co, tuturor celor care au uitat și vor uita de ce dracului sunt ei la Putere.

Ies în stradă pentru că ieri ANAF mi-a pus poprire pe contul bancar, pentru 11 lei. Nu știu cum am ajuns dator 11 lei, nu știu de ce trebuie să plătesc 11 lei, nu știu de ce nu am fost “luminat" de ANAF. Ies în stradă împotriva reformei Vâlcov-Teodorovici.

Ies în stradă pentru că banii pe care-i am în buzunar, oricât muncesc, nu-mi ajung. În fiecare zi sunt consternat cum cresc prețurile fără rost, cum Guvernul dă o ordonanță de-mi omoară cafeaua, pâinea, roșia, brânza, viitorul.

Ies în stradă pentru că nu vreau să omor, să fur în România, în viața asta, pe Lumea asta.

Ies în stradă ca să mă pot plimba prin țara asta cu trenul, nu să mă trezesc că iau foc, deraiez, rămân în pustiu ore-n șir.

Ies în stradă să amintesc tuturor de Mandachi și protestul lui pentru autostrăzi.

Ies în stradă pentru metroul spre Drumul Taberei și spre Otopeni. Ies în stradă să amintesc de toți bucureștenii care stau ore-n șir în mașini și "ard gazul" de pomană.

Ies în stradă pentru doctori mai buni și o medicină fără șpagă. Pentru că peste 10 ani voi fi bătrân-bătrân și nu vreau ca toți să se uite la boala mea ca boii la poarta nouă.

Ies în stradă da, pentru aceea M-E memorabilă care ne-a unit împotriva Puterii.

Ies în stradă! nu vreau să ajung strigoi, nu vreau să ajung o brută.

Ies în stradă că dacă nu ies, Brutele, Ignoranții îmi fac lumea și mai strâmbă și mai urâtă decât este.

Ies în stradă pentru că vreau să mă simt om.


24832 de afisari


Eu ies in strada pentru ca...
MirceaCS [utilizator], Joi, 8 august 2019, 12:05
+35/49
.. imi pasa!

Pentru ca nu sunt de acord cu mincinosii care de 30 de ani ne conduc in toate functiile din stat posibile, de la prim-ministrii, ministrii, secretari, sub-secretari, sefi de comisii, parlamentari, directori ANAF/CNAS, pana la primari, vice-primari, adjuncti, consilieri.

Toate acesti sugatori care baltzesc de 30 de ani, si fac rocada intre ei in functiile publice!
asa, si
rakkone [utilizator], Joi, 8 august 2019, 14:43
+28/36
Si va da placute suedeze voua, PSDistilor, si dronelor lor si ale rusilor de pe internet.
inca 60 de comentarii comenteaza
Cookie Settings