Șeful poliției dintr-o localitate din Texas și-a cerut scuze după indignarea stârnită de o fotografie în care doi dintre agenții săi, călare, escortează o persoană de culoare legată cu o frânghie și care merge pe jos, scrie AFP.

Donald NeelyFoto: Captura Facebook

Fotografia a devenit virală și numeroase persoane au evocat epoca linșajelor din America sclavagistă.

Suspectul, Donald Neely, arestat pentru încălcarea proprietății, ar fi trebuit condus la postul de poliție cu o mașină, dar doar agenți ai poliției călare erau disponibili, a argumentat luni seara Vernon Hale, șeful poliției din Galveston.

Donald Neely a fost deci legat cu o frânghie și condus la secție de cei doi agenți călare.

Familia sa a afirmat că Neely suferă de tulburări mentale și trăiește pe străzi.

"Chiar dacă este vorba de o tehnică predată și de cele mai bune practici în anumite circumstanțe, apreciez că agenții noștri au luat o decizie greșită", a declarat acesta, într-un comunicat.

Numeroase persoane au cerut sancționarea sau chiar concedierea agenților de poliție, acuzând imagini care aduc aminte de sclavi legați cu lanțuri sau linșați.

Vernon Hale a precizat că a decis să renunțe la această metodă pentru persoanele reținute.