Europa se confruntă cu un important flux migrator intern, nu doar cu unul extern. Sute de mii de persoane din sudul Europei migrează spre vest iar satele se golesc. Spitalele se golesc din cauza lipsei doctorilor şi a asistentelor, scrie ziarul turc Hurriyet, citat de Rador.

MuncitoriFoto: Comisia Europeana

În ţările Europei se înregistrează un puternic flux migrator intern. Sute de mii de persoane migrează din ţări ale Europei sudice, precum România, Bulgaria, Croaţia către vestul Europei. Firmele nu mai îndrăznesc să facă investiţii din cauza lipsei de personal în ţările Europei de sud, care furnizează migranţi.

Majoritatea populaţiei care emigrează este formată din persoane tinere şi instruite. Doctorii şi asistentele îşi caută viitorul în Europa de vest, pentru un salariu mai bun. În spitale, unele secţii se închid din cauza lipsei de doctori şi de asistente.

Satele se golesc din cauza migraţiei. În Croaţia, în satul Rusevo de lângă Slavonski Brod, populaţia s-a înjumătăţit.

2 milioane de români, 700.000 de bulgari au emigrat

Potrivit datelor guvernului de la Bucureşti, 2 milioane de români au emigrat în ţări ale Europei de vest, în special Italia şi Spania.

700.000 de bulgari şi-au părăsit ţara şi s-au mutat în ţări ale Europei de vest. În perioada 2013-2016, Croaţia a generat 230.000 de emigranţi. În Croaţia, 2% din populaţie emigrează lunar.

Numărul persoanelor care au emigrat din anii 2000, după război, din Serbia a ajuns la 654.000. Din cauza crizei, Grecia a furnizat 400.000 de emigranţi, în special tineri.

În perioada 2000-2017, 200.000 de persoane au emigrat din Ungaria, a cărei economie şi bunăstare sunt superioare altor ţări din sudul Europei.

Cel mai mult a beneficiat Germania

Institutul de cercetare a pieţei muncii cu sediul la Nürnberg (IAB) susţine că Germania a beneficiat cel mai mult pe urma migraţiei din statele Europei de sud. Marea majoritate a emigranţilor sunt persoane tinere şi cu educaţie. Dintre persoanele care lucrează în construcţii, gastronomie sau îngrijirea persoanelor bătrâne/bolnave, majoritatea sunt emigranţi din ţările Europei de sud. Dacă nu ar fi aceştia, sectoarele amintite s-ar confrunta cu o gravă lipsă de personal.

Faptul că Germania îşi acoperă deficitul de populaţie cu imigranţi din ţările Europei de sud generează în aceste ţări reacţii împotriva Germaniei. Ţările Europei de sud cer Uniunii Europene să ia în discuţie fenomenul "migraţiei injuste" şi să caute soluţii pentru această problemă.