Un poliţist care a lucrat la Biroul Economic al Poliţiei Iaşi, pensionat în 2017, cu pensie specială, este nou şef al Biroului Control Intern al Univeristății "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, instituție condusă de fostul ministru al Justiției Tudorel Toader. Unii angajaţi ai instituţiei se plâng că nu au ştiut de concurs, pentru a se înscrie şi ei, scrie Ziarul de Iași.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza - IasiFoto: Agerpres

Costel-Sorin Chiru a susținut luni interviul, ultima probă a concursului pentru șef al Biroului Control Intern al Univeristății Alexandru Ioan Cuza din Iași. Potrivit rezultatelor afișate pe site-ul universității, Chiru a fost declarat admis, obținând punctajul final 80.00. Rezultatul concursului poate fi contestat până marți, la ora 15.00.

În prezent, Costel-Sorin Chiru este angajat din septembrie 2017 ca economist la structura de Audit Intern la Spitalul de Recuperare, după ce s-a pensionat în vara aceluiaşi an de la Poliția Județeană Iași, unde a lucrat la Biroul Economic.

Universitatea face această angajare în contextul discuţiilor generate de dorinţa Guvernului de a limita cumularea pensiei cu salariul pentru persoanele care au ieşit la pensie - şi care beneficiază eventual de pensii speciale - şi s-au reangajat apoi la instituţii de stat. Mai mult, există şi un grup de angajaţi de la Universitatea "Al.I. Cuza” care s-au plâns că nu a fost anunțat concursul la nivelul instituţiei de învăţământ superior, iar niciunul dintre actualii angajaţi ai Biroului de Control Intern nu s-a putut înscrie fiindcă nu a ştiut. Anunţul de angajare a fost publicat în Monitorul Oficial încă din 12 iunie, a fost anunţat şi în presa naţională, în cea locală şi pe site-ul universităţii.

De altfel, Costel-Sorin Chiru spune că a aflat despre concurs de pe site-ul universității. "Am intrat pe site-ul universităţii, am văzut concursul, de acolo m-am informat, acolo mi-am găsit toate informaţiile şi m-am interesat. E vorba de transparenţă, până la urmă. Nu ştiu de alte plângeri ale angajaţilor, asta e problema lor, internă“, a precizat acesta pentru "Ziarul de Iaşi“.

Contactat telefonic, rectorul universităţii, prof.dr. Tudorel Toader, a menţionat că nu a fost înregistrată oficial nicio astfel de plângere a angajaţilor şi că, la cei 1.800 de angajaţi existenţi în instituţia de învăţământ superior, "nu puteam merge să îi anunţăm personal pe toţi de fiecare dată când este un concurs”. El a lăsat însă să se înţeleagă că, dacă vor fi identificate nereguli, concursul va fi anulat. "Cunosc concursul, ştiu că este în desfăşurare, dar vă pot spune un singur lucru: dacă s-a încălcat procedura în vreun fel anulăm concursul. Voi verifica respectarea procedurii şi, dacă există cea mai mică încălcare, voi anula concursul“, a precizat Tudorel Toader.

Ce venituri are polițistul cu pensie specială

Conform unei declaraţii de avere publicate de soţia sa, inspector superior la AJOFM, Costel-Sorin Chiru a obținut în anul pensionării (2017) o sumă totală de 64.000 de lei, constând în salariul până la pensionare de la IPJ Iaşi, pensia specială încasată după pensionare şi trei luni de salariu de la Spitalul de Recuperare, după angajare. După creşterile salariale din sistemul bugetar şi reindexarea pensiilor speciale, veniturile acestuia ar urma să crească substanţial după angajarea la universitate.