Legăturile Moscovei cu partidele de extremă-dreapta din Uniunea Europeană constituie o cauză de îngrijorare, a declarat vineri cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în cursul unei conferințe de presă la Berlin.

Angela Merkel si Vladimir Putin (foto arhiva)Foto: kremlin.ru

"Există unele semne de întrebare", a afirmat Merkel. "În mod constant am monitorizat sprijinul foarte puternic pe care partidele de dreapta l-au primit de la Rusia, într-un fel sau altul (...) Este o cauză de îngrijorare", a adăugat cancelarul german, potrivit Mediafax, citând agenția Tass.

Merkel a menționat și scandalul privind presupusele finanțări primite din Rusia de formațiunea italiana Liga, a vicepremierului Matteo Salvini, afirmând că autoritățile italiene trebuie să investigheze amănunțit aceste informații.

Procurorii italieni au inițiat o anchetă pe această tema având la baza informațiile vehiculate de site-ul BuzzFeed și publicația L’Espresso.

Principalul suspect, considerat drept un caz internațional de corupție, este un asociat al vicepremierului italian Matteo Salvini, Gianluca Savoini.

Potrivit procurorilor, vocea lui Savoini, care este șeful Asociației Lombardia-Rusia, poate fi auzită într-o înregistrare, difuzată de BuzzFeed, a unei presupuse conversații cu antreprenori ruși cu legături cu Kremlinul. Persoanele implicate au discutat și despre un posibil contract de aprovizionare cu petrol, în urma căruia formațiunea Liga ar fi primit dividende în valoare de 65 de milioane de dolari. Salvini și Savoini au negat acuzațiile.