​Firea, întrebată unde a primit vestea condamnării lui Dragnea: Mă aflam într-o biserică (...) unde este o icoană făcătoare de minuni (...) și nu-mi venea a crede - Hotnews Mobile
1 € 4,7216 1 USD 4,2706sâmbătă 24 aug 2019

​Firea, întrebată unde a primit vestea condamnării lui Dragnea: Mă aflam într-o biserică (...) unde este o icoană făcătoare de minuni (...) și nu-mi venea a crede

de R.M. Joi, 18 iulie 2019, 17:48
- a A+
Imagine
Gabriela Firea a declarat joi, într-un interviu pentru Marius Tucă, că a avut "o senzație de fior fizic" și nu i-a venit să creadă atunci când a aflat, într-o biserică din centrul Bucureștiului, "unde este o icoană făcătoare de minuni", că Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare.



Aceasta a spus că nu s-a așteptat la așa ceva mai ales că "în folclorul politic se indusese ideea că nu se va întâmpla asta" și că fostul lider al PSD "doar va fi hărțuit cu dosare pentru a nu avea șanse la Cotroceni".

"Cum am primit eu acea vestea, acea știre? Mă aflam într-o biserică, biserica de lângă universitate, se spune că este biserica studenților, unde este o icoană făcătoare de minuni, (...) aveam telefonul pe meeting trecut și vedeam cum apar tot felul de știri și nu îmi venea a crede ... am avut realmente o senzație de fior fizic ... nu-mi venea a crede, dar sub nicio formă", a răspuns primarul Capitalei.

Ea a precizat că niciodată nu se va bucura de răul unui om, indiferent ce i-a făcut acesta: "Și mi-a făcut multe, multe și nu vreau să le mai reiau ... nu știu, cade la pat sau își pierde libertatea (...) Doamne ferește".

Marius Tucă a intervenit și i-a spus că un prieten al lui are o vorbă, nu vrea răul nimănui, în afară de Băsescu.

"În general oamenii politici diabolici trebuie să iasă din politică pe cale democratică, trebuie să fie extrași de către propriile structuri politice, și aici este problema la noi, că nu prea este curaj. (...) Ne gândim doar la ziua de azi, nu și la ce se întâmplă mâine", a replicat Gabriela Firea.


13919 afisari


Muuuahhhahahaha
Dalinar [utilizator], Joi, 18 iulie 2019, 17:55
+36/42
S-a infiorat ca un gabor de top, propriul ei bulibasha dealtfel, a fost bagat la Parnaie pt Hotie!!!! Imi dau lacrimile!!!
Hey, postacii psd, voi v-ati infiorat sau ati plans in cor???
minune
Ipse1954 [utilizator], Joi, 18 iulie 2019, 18:25
+33/35
Asa e, a facut minunea pentru care s-a rugat. Zi-ne si noua sa ne ducem acolo sa ne rugam sa dispara psd-ul!
inca 22 de comentarii comenteaza
Cookie Settings