Vodafone pierde definitiv în fața unor clienți cărora le-a cerut taxă de despăgubire pentru că și-au reziliat contractele înainte de expirarea perioadei minime. Doi clienți Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, au reclamat la Protecția Consumatorului că operatorul telecom le-a cerut să achite despăgubiri pentru că au reziliat abonamentele înainte de expirarea perioadei contractuale minime. În urma controlului efectuat, instituția a constatat că reclamațiile sunt întemeiate, a aplicat companiei de telefonie mobilă un avertisment și a hotărât să anuleze, în iunie 2018, despăgubirile solicitate de operator clienților, al căror cuantum s-a ridicat la 91,67 euro și, respectiv, 376,21 lei, potrivit Profit.ro.

BusinessFoto: Colaj foto

Exportul net ”sărbătorește” cea mai mare influență negativă asupra creșterii PIB din ultimii 10 ani. Cu -1,7 puncte procentuale efect al exportului net, s-a depăşit valoarea din 2015 (-1,4 pp) şi s-a ajuns la un nivel de circa două ori şi jumătate mai mare decât în 2017. Dacă România ar fi avut în fiecare an o influenţă negativă a exportului net, inclusiv în 2012 şi 2013, adică atunci când am ieşit din criză, nu am mai fi înregistrat creşterea economică cu care am reuşit să revenim în 2014 la valoarea PIB din 2008, ci am fi fost pe mai departe în declin, fără a mai reuşi relansarea consemnată din 2015 încoace, potrivit cursdeguvernare.ro.

Pică imperiul lui Ioan Niculae? Interagro mai operează doar 10% din terenul arabil administrat. Conform planului de reorganizare publicat, hotel Inter de cinci stele din Venus, deţinut de Ioan Niculae, urmează să fie scos la vânzare în perioada de reorganizare. În acest moment, cele două societăţi – Interagro SA și Interagro SRL - administrează 4.900 de hectare de teren arabil cu posibilităţi de creştere. În trecut, Interagro administra circa 50.000 de hectare. În concluzie, Interagro administrează în jur de 10% din terenul deţinut cândva, dar speră că volumul acestuia va creşte, dezvăluie Economica.net.

Alianța VW-Ford anunță noua generație de mașini electrice. Când le vedem pe șosea. Viitoarele mașini electrice Ford vor fi construite pe platforma MEB (Modular Electric Toolkit) a grupului Volkswagen, în care acesta a investit 7 miliarde de dolari din anul 2016 până în prezent. Acestea vor fi proiectate și dezvoltate în cadrul uzinei Ford din Merkenich, în apropiere de Köln (Germania)... Unul dintre acestea este o versiune electrică a pick-up-ului F-150, despre care directorul Ford Europa, Jim Farley, anunțase încă din luna ianuarie că este doar piatra de temelie a unui plan mai amplu, potrivit auto-bild.ro.

Cu jachetă de șantier și cască, George Copos a "pus bradul" pe turnul de birouri Ana Tower. Lucrările de construcție a structurii turnului de birouri Ana Tower, dezvoltat de omul de afaceri George Copos în zona de nord a Capitalei, au fost finalizate, lucrările de ansamblu fiind în continuare programate spre finalizare în noiembrie, când clădirea va fi dată în folosință. Imobilul are 25 de etaje, plus etaj tehnic, destinate birourilor, însumând circa 43.700 mp închiriabili, din care circa 35.500 mp. corespund celor 25 de etaje, iar circa 8.200 mp. sunt alocați unei parcări cu 365 locuri subterane și supraterane, potrivit Profit.ro.

Metroul şi trenul metropolitan din Cluj încep cu amânări: depunerea ofertelor la licitaţia pentru studii se prelungeşte până pe 30 iulie. Licitaţia pentru studiile necesare realizării metroului şi trenului metropolitan din Cluj – Napoca a fost suspendată, iar termenul pentru depunerea ofertelor se prelungeşte a doua oară, respectiv pentru 30 iulie. Potrivit edilului din Cluj, proiectul de investiții va fi realizat în două etape: În prima etapă va fi realizat Trenul Metropolitan pe infrastructura actuală. În această fază va fi implementat un sistem de transport rapid care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădășel și stația de la Bonțida, pe o lungime de aproximativ 43 de km, potrivit Economica.net.