Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat luni intenția de introducere a unei „taxe de solidaritate” care să se aplice pensiilor speciale care depășesc 10.000 de lei.

Ministrul Finanțelor, Eugen TeodoroviciFoto: AGERPRES

Acesta a spus că propunerea sa a fost „convenită de principiu în cadrul CEX-ului” PSD. Ministrul nu a precizat ce nivel va avea această „taxă de solidaritate”.

„O variantă normală ar fi de a plafona la un nivel stabilit” iar în cadrul ședinței conducerii PSD s-a discutat de suma de 10.000 de lei, propunere care a fost „convenită de principiu”, a explicat Teodorovici.

Pentru ce depășește această valoare se are în vedere introducerea unei „taxe de solidaritate”, o „abordare corectă și logică”, în opinia ministrului Finanțelor.

Actul normativ care urmează să fie adoptat de Guvern în acest sens „va ajunge și în Parlament care va decide forma finală”, a mai spus Teodorovici.

Vom reveni cu amănunte