Președintele Klaus Iohannis a declarat, duminică seară, la sosirea la reuniunea extraordinară a Consiliului European, că i se pare inacceptabil ca statele care au devenit mai recent membre ale Uniunii Europene să nu aibă o persoană într-o funcție importantă.

Klaus Iohannis la BruxellesFoto: Presidency.ro

"Eu sunt ferm hotărât să mă implic total pentru a obține acest echilibru. Din punctul meu de vedere, este inacceptabil să nu avem o persoană într-o funcție importantă care provine din țările care au devenit mai recent membre ale UE. Și evident o persaonă alesă în funcție de conmducere trebuie să se implice pentru Uniune, nu pentru statul membru din care provine, dar întodeauna e important să fie persoane din toate zonele, fiindcă negocierile de orice fel trebuie să țină cont și de o problemă care este importantă”, a spus Iohannis, potrivit Mediafax.

”Nu trebuie să apară noi și noi falii și falia între Est și Vst, care s-a cam atenuat, nu trebuie să se redeschidă bunăoară și pentru acest lucru este nevoie de o echilibrare și din punct de vedere geografic", a declarat Iohannis, la Bruxelles, chestionat referitor la echilibrul geografic, astfel încât țările din Est să fie reprezentate”.

"Începem o nouă rundă de negocieri pentru, în primul rând, poziția de președinte al Comisiei Europene, dar și celelalte poziții vor fi cel puțin discutate. Impresia mea de până acum este că va fi o noapte foarte lungă cu un final nu neapărat cert", a afirmat președintele român.

Întrebat cum crede că va evolua procesul decizional european în următorii cinci, având în speță blocajul creat de grupul New Europe condus de Dacian Cioloș față de poziția exprimată cu privire la Manfred Weber, șeful statului a precizat: "Suntem într-o anumită etapă acum și negocierile politice vor avea loc și procesul va merge înainte. Ar fi optimal să ajungem la o concluzie comună înainte să înceapă Parlamentul lucrul în mandatul nou. Asta e varianta cea mai bună, dar dacă nu se întâmplă așa, nu este în sine o catastrofă. Au mai fost mandate care au început după lungi negocieri. În final, e important să se găsească soluții viabile și acceptabile".