Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o convorbire telefonică cu președintele Klaus Iohannis, anunțând că va veni în vizită în România, pe 2 iulie, la invitația șefului statului.

Maia SanduFoto: Captura Privesc.eu

”Astăzi am avut o convorbire telefonică cu Președintele României, Klaus Iohannis. I-am mulțumit Președintelui Iohannis pentru sprijinul constant acordat de România cetățenilor din Republica Moldova. Am discutat despre necesitatea avansării în implementarea proiectelor comune dintre România și Republica Moldova. Președintele Iohannis ne-a asigurat de susținerea domniei sale și a României în procesele de integrare europeană a țării noastre. Îi mulțumesc Președintelui Iohannis pentru invitația de a întreprinde o vizită oficială la București pe 2 iulie”, a precizat Maia Sandu, pe Facebook.

După vizita la București, premierul moldovean se va afla într-o vizită oficială la Bruxelles pe 4 iulie.