Președintele este obligat să numească un ministru în termen de 10 zile și poate refuza o singură propunere, prevede Ordonanța de Urgență privind controversatul Cod Administrativ adoptată marți de Guvern. Posibilitatea impunerii unui termen pentru numirea miniștrilor de către șeful statului era invocată încă din februarie de către fostul ministru al Muncii Olguța Vasilescu, propusă de PSD pentru portofoliul de la Dezvoltare și refuzată de Klaus Iohannis.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a anunțat la finalul ședinței de Guvern o parte dintre prevederile Codului Administrativ, care prevăd și proceduri și termene pentru numirea în funcția de membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului.

Refuzul numirii de către președinte poate avea loc o singură dată. Termenul premierului pentru propunere este de cinci zile, iar termenul de răspuns al președintelui este de zece zile.

"Legislația actuală nu prevede niciun termen și stăm fără să răspundă cineva de nerespectarea unui termen care nu există. Nu cred că deranjează pe absolut nimeni. Este o regulă care va trebui să fie respectată”, a declarat Daniel Suciu.

Posibilitatea impunerii unui termen pentru numirea miniștrilor de către șeful statului era invocată încă din februarie de către fostul ministru al Muncii Olguța Vasilescu, propusă de PSD pentru portofoliul de la Dezvoltare și refuzată de Klaus Iohannis. Vasilescu declara atunci că legislația este deficitară la acest capitol și Guvernul ar putea interveni prin Ordonanță de Urgență, având în vedere refuzul lui Klaus Iohannis de a accepta propunerile de miniștri făcute de Viorica Dăncilă în mod repetat.

O altă modificare se referă la validarea mandatelor consilierilor locali prin hotărârea instanței, nu a comisiei de validare, cum se procedează în prezent.

"Reglementăm proceduri pentru validarea mandatelor consilierilor locali aleși prin hotărârea instanței, nu prin hotărârea unei comisii de validare. Cum să valideze un mandat de ales local un consilier sau un ales local care nici măcar el însuși nu este validat? Se întâmplă de multe ori ca o grupare de consilier să nu voteze un alt consilier tocmai pentru a împiedica ulterior alegerea unui viceprimar și intrăm în logica partizanatului. Prin actualul cod acest lucru este rezolvat”, a afirmat Suciu.

Controversatul Cod Administrativ a fost aprobat marți în ședința Guvernului, prin ordonanță de urgență.

Codul Administrativ conține mai multe prevederi controversate, printre care introducerea pensiilor speciale pentru aleșii locali, aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu majoritate absolută (jumătate plus 1 din numărul consilierilor în funcție), față de două treimi cât era până acum, mutarea răspunderii pentru actele administrative ilegale de la primari către funcționarii publici. Una dintre marile mize ale acestui proiect este intrarea în legalitate a companiilor municipale înființate de Gabriela Firea, deoarece aceasta nu are votul USR și PNL, deci nu poate obține votul a două treimi din consilierii generali.

Care sunt cele mai importante prevederi ale proiectului de OUG:

  • Proiectele care vizează administrarea patrimoniului vor putea fi adoptate doar cu votul a jumătate plus unu din consilierii în funcție. Principala miză este introducerea în legalitate a celor 20 de companii municipale înființate de primarul Gabriela Firea.
  • Pensii speciale pentru aleșii locali. Aceste pensii se vor acorda pe lângă pensiile normale. Dacă facem un calcul bazat pe formula din codul administrativ, aleșii locali ar putea primi în plus câteva zeci de mii de lei. De exemplu, un primar care a avut un mandat va primi 19% din indemnizația lunară brută pensie specială, unul care a avut două mandate 38%, iar unul care a avut trei sau mai multe mandate - 57%. Mai concret, dacă un primar de comună are o indemnizație brută de 6.000 lei și a avut două mandate, va primi o pensie specială de 1.800 lei. Primarul unui oraș mai mare, care poate avea între 10.000 și 20.000 lei pe lună brut și două mandate, va primi în plus până la 7.600 lei/lună. Dacă are trei mandate ajunge la 11.000 lei pe lună.
  • Pot fi membri ai Guvernului persoanele condamnate penal, dar pentru care a intervenit reabilitarea
  • Transferul răspunderii de la primari către funcționarii publici.

Cum motivează Guvernul urgența

Guvernul susţine că „este constrâns să acționeze prompt pe calea unei ordonanțe de urgență în vederea eliminării disfuncționalităților de ordin sistemic, prin codificarea/ sistematizarea/ îmbunătățirea soluțiilor de reglementare din cuprinsul principalelor acte normative din domeniul administrației publice, disfuncționalități care au creat de-a lungul timpului situații excepționale la nivelul unor colectivități locale, ce au impus adoptarea de soluții imediate/punctuale în vederea evitării unei grave atingeri a interesului public, prin intermediul adoptării unui număr considerabil de ordonanțe de urgență”, se arată în nota de fundamentare.

CITEȘTE ȘI:

Klaus Iohannis, după ce Guvernul a adoptat prin OUG Codul Administrativ: Un plan mult mai amplu al PSD de a conserva puterea și de a-și servi baronii

Sindicatele din administrație: Dacă Guvernul adoptă astăzi Ordonanța privind Codul Administrativ, înseamnă că singurul scop este de a proteja un grup de interese care dorește să feudalizeze administrația publică din România