Putem folosi ca probe conversațiile din WhatsApp, Facebook Messenger și alte platforme? - Hotnews Mobile
1 € 4,7556 1 USD 4,2732duminică 20 oct 2019
Dosare Juridice - Drept penal

Putem folosi ca probe conversațiile din WhatsApp, Facebook Messenger și alte platforme?

de Andrei Croitoru Luni, 24 iunie 2019, 9:54
- a A+
Imagine
Cele mai recente estimări arată că în România numărul utilizatorilor activi ai platformelor de comunicare electronică este de aproximativ 10 milioane, iar numărul persoanelor care au acces la internet la nivel global se ridică la aproximativ 4 miliarde.



Comunicările online au devenit astăzi o necesitate incontestabilă, fiind folosite atât pentru conversații personale, cât și - din ce în ce mai mult - pentru conversații de business. Însă, odată cu creșterea popularității aplicațiilor WhatsApp, Telegram, Facebook Messenger și altele de acest fel, mulți dintre utilizatori se confruntă cu următoarea dilemă: pot comunicările electronice de acest tip să fie folosite ca probe în fața unui judecător?

Da, comunicările electronice pot fi valorificate în instanță - însă cu respectarea unor condiții în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.

În fața unei tendințe generale de digitalizare, instanțele de judecată sunt confruntate tot mai des cu situații în care trebuie să stabilească dacă și în ce condiții pot fi folosite ca probe comunicările electronice care le sunt prezentate.

Este adevărat că mesajele electronice sunt utilizate în cauze comerciale, când spre exemplu trebuie dovedită recunoașterea unei datorii, modalitatea de executare a unui contract sau acceptarea unei facturi - corespondența comercială fiind deseori transferată de pe e-mail către platforme electronice mai facile, cum sunt aplicațiile mobile de tipul WhatsApp.

Comunicările electronice sunt folosite frecvent și în cauze penale care privesc infracțiuni de drept comun (hărțuire, șantaj), infracțiuni de serviciu/corupție sau infracțiuni informatice caracteristice criminalității organizate (cybercrimes ).

La fel de adevărat este însă și faptul că instanțele de judecată sunt reticente când se pune problema evaluării acestui tip de probe și că uneori aleg să soluționeze cauzele fără să țină seama de acestea.

Totuși, practica recentă evidențiază că persoanele care se adresează instanțelor de judecată devin tot mai conștiente că managementul probelor influențează decisiv soarta întregului proces, iar o abordare superficială poate conduce la pierderea acestuia, chiar dacă persoana în cauză are pe fond dreptate.

În ce condiții pot fi utilizate comunicările electronice în procese?

Chiar dacă fiecare procedură are propriile reguli de administrare a probelor, există câteva coordonate comune care trebuie verificate pentru fiecare caz în parte.

Mai concret, pentru a estima în ce măsură o comunicare electronică poate fi folosită cu succes într-un proces, este mai întâi necesar să clarificăm dacă aceasta este:

1. Admisibilă (dacă este permisă folosirea în respectiva procedură și dacă a fost obținută prin mijloace legale și loiale)
2. Autentică (dacă proba prezentată poate fi verificată sub aspectul integrității astfel încât să se certifice că nu a fost alterată) și
3. Relevantă (dacă este purtată între persoanele indicate de părți și probează ceea ce susțin părțile).

#1 Admisibilitatea comunicărilor

În fiecare procedură administrativă sau judiciară, admisibilitatea comunicărilor se evaluează în funcție de elemente precum: (i) mediul în care se poartă comunicarea, (ii) particularitățile procedurii în care urmează a fi utilizată proba, (iii) cine prezintă proba în proces, (iv) cum a fost obținută respectiva probă, (v) dacă folosirea comunicării este interzisă (spre exemplu, conversațiile purtate între avocat și clientul său, care sunt confidențiale) și (vi) dacă există autorizările judiciare sau acordurile prealabile necesare, dacă este cazul.

În dosarele penale, comunicările electronice sunt obținute de obicei prin punerea la dispoziție de către persoana care le deține (care poate fi parte în proces, denunțător sau chiar un investigator sub acoperire), prin percheziționarea informatică a unui dispozitiv electronic ori prin interceptarea respectivelor comunicări în baza unui mandat emis de judecător.

Cum se obțin de fapt comunicările se analizează de la caz la caz, cu mențiunea că unele dintre comunicări au caracteristici tehnice care pun uneori sub semnul întrebării legalitatea obținerii acestora de către terți.
  • Spre exemplu, în cazul conversațiilor purtate pe WhatsApp se pleacă de la ipoteza că acestea sunt criptate integral end-to-end , ceea ce în teorie înseamnă că doar interlocutorii din respectiva conversație pot citi mesajele și nimeni altcineva nu poate, nici măcar WhatsApp. Ca regulă, întrucât istoricul conversațiilor nu se salvează pe serverele WhatsApp, mesajele șterse nu pot fi recuperate, decât dacă s-a folosit opțiunea de backup online sau local și acel backup încă există.
Verificarea conținutului comunicărilor din perspectiva unei potențiale divulgări de informații confidențiale are la rândul său o importanță deosebită, fiindcă folosirea acestor comunicări nu este permisă și vor fi înlăturate prin sancțiuni procedurale specifice.

#2 Autenticitatea comunicărilor

Verificarea autenticității se dovedește a fi uneori cea mai dificilă provocare pentru părți atunci când sunt analizate comunicările prezentate în fața organelor judiciare.

Ca regulă, în practică, verificarea comunicărilor folosite în proces nu se întâmplă în mod automat, ci - până la proba contrarie - se prezumă că sunt autentice. Soluțiile instanțelor de judecată cu privire la necesitatea verificării autenticității sunt multiple și uneori diametral opuse, chiar pentru situații similare.

Ca principiu, testul autenticității poate presupune identificarea originii conversației, verificarea identității interlocutorilor și a integrității conținutului conversației.

Pentru a ști care este modalitatea potrivită de prezentare a probei trebuie să înțelegem caracteristicile platformei de comunicare, reversul fiind acela că o probă prezentată greșit poate fi combătută mai ușor, iar acest fapt poate conduce la o depreciere nejustificată a probatoriului în ansamblu.
  • În unele cazuri, un comentariu adăugat pe Facebook (care este considerat spațiu public) poate fi certificat de către organele statului împuternicite în acest sens prin lege, pentru ca ulterior să devină probă pentru persoanele interesate. În alte situații, o captură de ecran (print screen ) poate fi insuficientă, mai relevant pentru testul autenticității fiind spre exemplu textul original regăsit pe serverele platformei.
Persoanele interesate pot contesta autenticitatea comunicărilor și atunci când se dovedește că respectivele comunicări au trecut prin mai multe mâini (chain of custody ).
  • Să presupunem că un mesaj propus ca probă (i) a fost primit inițial de către reclamant, care apoi (ii) a exportat mesajul într-un document (pe telefonul mobil) și în cele din urmă (iii) a înmânat telefonul unui specialist forensic (întâmplător prieten cu reclamantul) pentru certificarea mesajului. În această situație, partea adversă va putea susține că mesajul a fost alterat înainte să fie certificat. Reclamantul va fi nevoit să arate că respectivul mediu de comunicare permite doar ștergerea sau adăugarea de mesaje noi, nu și modificarea celor existente.
#3 Relevanța comunicărilor

Relevanța probelor este stabilită în final de către instanțele de judecată - singurele îndreptățite să decidă în ce măsură probele administrate reconstituie cât mai fidel adevărul și sunt apte să fundamenteze una sau alta dintre soluțiile pe care le pot pronunța.

Valoarea probatorie a comunicărilor se stabilește în fiecare caz atât în urma evaluării conținutului acestora, cât și prin raportare la celelalte probe administrate în proces.
  • Un mesaj redirecționat poate, în lipsa unor probe suplimentare, să prezinte un viciu de credibilitate, cât timp nu se poate stabili dacă respectivul mesaj a fost sau nu modificat anterior retransmiterii către destinatarul final. La fel, atunci când în conținutul mesajului sunt descrise fapte ale altor persoane decât interlocutorii, mesajul poate fi asimilat mărturiei "din auzite", care în dreptul american poartă denumirea de "hearsay ": depoziția martorului care a auzit de la o altă persoană detalii despre anumite fapte sau împrejurări, însă nu le-a perceput în mod direct, prin propriile simțuri - mărturie care de altfel nu este permisă.
Ce remedii există în caz de contestare de către partea adversă sau dubiu asupra probei?

Avocatului îi revine rolul de a contribui la identificarea deficiențelor și contestarea comunicărilor folosite de către partea adversă sau, după caz, să înlăture dubiul care planează asupra comunicărilor pe care clientul său le folosește în proces.

Atunci când este necesar, în practică, autenticitatea sau relevanța comunicărilor poate fi confirmată prin diferite metode, cum sunt:
  • coroborarea declarațiilor părții adverse, ale martorilor, registrele dispozitivului electronic și celelalte probe pentru a arăta cum anume mesajele relaționează cu fapte sau împrejurări deja probate sau
  • în cazul în care conversația a fost purtată într-un grup format din mai multe persoane, audierea în calitate de martor a acestora sau solicitarea ca acestea să furnizeze o copie a conversației.
În cele din urmă, circumstanțele cazului specific sunt foarte importante, iar gestionarea probelor trebuie realizată cu atenție, fiindcă nu de puține ori obținerea și folosirea nelegală a comunicărilor au produs consecințe defavorabile atât în plan procesual (prin excluderea respectivelor comunicări, pierderea procesului sau chiar a dreptului pretins), cât și ținând cont de faptul că legea română sancționează penal săvârșirea de fapte precum: violarea secretului corespondenței, divulgarea informațiilor confidențiale, inducerea în eroare a organelor judiciare sau favorizarea făptuitorului.

Un articol semnat de Andrei Croitoru, Senior Associate - Botezatu & Asociatii | TheCounsel


18643 de afisari


Haha
jeanvaljeanro [utilizator], Luni, 24 iunie 2019, 11:10
+8/8
Loterie. Asta e justitia locala. O firma a pierdut procesul cu un rau platnic pe motiv ca contractele de transport nu erau semnate si stampilate in original, ele erau semnate si stampilate printr-un copy paste a unei poze cu stampila cu semnatura si trimise prin email cum fac majoritatea in ziua de azi. Daca nimereau la alt judecator putea da linistit o solutie contrara. Asta e Romania.
comenteaza
Cookie Settings