Președintele Klaus Iohannis a declarat că la reuniunea Consiliului European de joi de la Bruxelles vor fi discuții despre posturile de conducere ale instituțiilor UE, însă nu se așteaptă ca până la final să fie luată o decizie care să fie apoi transmisă Parlamentului European.

HotNews.roFoto: Hotnews

Iohannis, aflat la Bruxelles, a spus că pe agenda reuniunii Consiliului European se află teme foarte importante, între care agenda strategică pentru următorul mandat.

"Este un pas care a fost pornit la Summitul de la Sibiu, unde s-au stabilit principiile pe care vom merge când discutăm agenda strategică. Avem un draft elaborat pentru această agendă, care se inspiră în puncte esențiale din documentul de la Sibiu, din declarația de la Sibiu. Cred că astăzi vom aproba o agendă care va fi foarte bună pentru următorul mandat și vine cu chestiuni care au fost antamate la Sibiu”, a afirmat Klaus Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European, potrivit Mediafax.

El s-a referit și la negocierile pentru posturile-cheie din adminstrația Uniunii Europene, unde nu există o agendă specifică.

"Va fi o discuție liberă și credem că vom face pași înspre o soluționare. Nu mă aștept însă ca până la final să avem o decizie care poate fi trimisă în Parlament, dar asta rămâne, sigur, de văzut”, a adăugat Iohannis.

Klaus Iohannis se află, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde vor fi discuții despre numirile pentru posturile de conducere în instituțiile europene, adoptarea Agendei Strategice a UE 2019-2024 și bugetul multianual al Uniunii.

Ca urmare a rezultatelor la alegerile europarlamentare, o nouă conducere a instituțiilor europene, precum Comisia Europeană și Parlamentul European, va fi stabilită la Bruxelles, în discuție fiind și candidații grupului parlamentar european care a câștigat alegerile, anume Partidul Popular European.

Anul acesta sunt în joc cinci funcţii la vârf - preşedinţia Comisiei Europene, a Consiliului European, a Băncii Centrale Europene (BCE) şi a Parlamentului European şi funcţia de şef al diplomaţiei UE - în timp ce alegerile pentru Parlamentul European au produs o configuraţie în care nu s-a format deocamdată o majoritate.

CITEȘTE ȘI:Încep negocierile pentru posturile-cheie în Uniunea Europeană - candidații și marile dispute între puterile blocului comunitar: „E prea devreme ca oamenii să-şi dea cărţile pe faţă”