Matteo Salvini, ministrul de Interne de extremă dreaptă, care s-a impus tot mai mult ca omul forte al guvernului populist din Italia, şi-a afişat luni, la Washington, "apropierea" de administraţia lui Donald Trump. Nu a avut loc nicio întâlnire cu președintele Statelor Unite, dar vicepremierul italian, a fost primit de secretarul de stat Mike Pompeo și apoi, la Casa Albă, de vicepreședintele Mike Pence, potrivit rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pompeo a salutat "valoarea" relațiilor italo-americane, în timp ce Pence a insistat asupra "priorităților comune" ale celor două țări.

Matteo Salvini, a cărui Ligă tocmai a câștigat alegerile europene și și-a consolidat poziția în fragilul guvern de coaliție cu cei antisistem din Mișcarea 5 Stele, a vorbit puţin despre acțiunea sa în lupta împotriva imigrației ilegale.

În schimb, el a încercat să-şi făurească o statură internațională subliniind "viziunea sa comună" cu guvernul miliardarului republican "asupra Iranului, Venezuelei, Libiei, situației din Orientul Mijlociu, dreptului la existență al Israelului și îngrijorările legate de aroganța chineză față de Europa și de continentul african".

La fel ca Donald Trump, el a pledat pentru un dialog cu Rusia lui Vladimir Putin pentru a "aduce Moscova mai aproape de sistemul de valori occidentale decât să o lase în brațele Beijingului". Ca şi Trump, el a denunțat gestionarea defectuoasă atribuită Organizației Națiunilor Unite.

Și la fel ca președintele american, Salvini a apărat pentru țara sa reduceri masive ale impozitelor, în ciuda reticenței Bruxelles-ului legate de deficitul și de datoria publică a Romei, mergând până la o pledoarie pentru punerea în aplicare a unui "buget trumpian" în Peninsulă.