Bogdan Andone, la reunirea echipei FCSB: "Sunt deschis comunicării, dar nu sunt un antrenor moale" - Principalele obiective: grupele Europa League și campionatul - Hotnews Mobile
1 € 4,7260 1 USD 4,2193joi 20 iun 2019

Bogdan Andone, la reunirea echipei FCSB: "Sunt deschis comunicării, dar nu sunt un antrenor moale" - Principalele obiective: grupele Europa League și campionatul

de Diana Ene Miercuri, 12 iunie 2019, 12:48
- a A+
Imagine
Bogdan Andone, antrenorul echipei FCSB, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că este o persoană deschisă comunicării, dar a precizat că nu este un antrenor moale și că va lua măsuri atunci când jucătorii nu îi vor respecta indicaţiile. În plus, tehnicianul a menționat că principalele obiective pentru sezonul următor sunt calificarea în grupele Europa League și câștigarea campionatului.



"Important este modul şi relaţia cu vestiarul, eu sunt un antrenor deschis comunicării, dar nu sunt un antrenor moale. Din contră, dacă ne punem de acord asupra anumitor lucruri şi nu se respectă aceste lucruri situaţia se va schimba şi vom lua alte măsuri. Lucrurile nu vor merge doar aşa cum îşi doresc ei. Vom comunica, vom încerca să găsim cele mai bune soluţii pentru echipă, asta este cel mai important lucru, jucătorii trebuie să aibă încredere în ei şi să simtă că au încredere în noi pentru a da randamentul cel mai bun şi a avea rezultatele cele mai bune.

Noi practic muncim pentru ei. Eu nu am avut şi nu am nicio emoţie în relaţia cu ei, din contră, sunt încrezător în relaţia pe care o vom avea împreună şi sunt convins că lucrurile în timpul antrenamentelor şi meciurile vor fi extraordinar de bune. Eu încerc să păstrez legătura cu liderii vestiarului, eu vreau ca jucătorii să aibă toate condiţiile necesare pentru a se exprima la valoarea lor adevărată. Eu cred că atâta timp cât va exista comunicare între între noi şi jucătorii lucrurile vor merge din bine spre foarte bine", a declarat Bogdan Andone, potrivit Agerpres.

Cine va face parte din staff-ul tehnic

"Nu ţin neapărat la un nume, probabil că unii îmi vor spune 'Profesore' sau 'Mister', nu ţin neapărat la un nume, dar cu siguranţă nu mi se vor adresa personal, Bogdan. E un lucru important pentru mine că ştiam jucătorii. Am tot avut discuţii zilele astea, am vorbit cu unii băieţi care au fost în Bucureşti. Am încercat să ne organizăm cât mai bine programul de dinaintea cantonamentului de la Braşov. Nu e nicio presiune în plus. Staff-ul va fi acelaşi ca şi anul trecut, cu antrenori secunzi Virgil Andronache şi Dacian Nastai, iar preparator fizic, Marian Lupu şi antrenor cu portarii va fi Marius Popa", a spus Bogdan Andone.

Mihai Pintilii, căpitanul echipei

"Pentru mine Pintilii este căpitanul echipei, este un jucător cu experienţă, un jucător extrem de important pentru noi, care, dacă va avea continuitate în antrenamente şi în evoluţii cu siguranţă va aduce un mare plus echipei. El va fi practic un antrenor secund al echipei, va fi liantul dintre vestiar şi noi ca antrenori. Plus Mihai Roman şi Lucian Filip, care sunt jucători cu experienţă, jucători importanţi, şi eu tot timpul am fost adeptul că aceşti jucători cu experienţă, trebuie să menţină atmosfera în vestiar. Aici este treaba lor şi sunt capabili să facă acest lucru", a mai spus Andone.

Despre stilul de joc: "Îmi place ca echipa mea să fie una vie, să aibă agresivitate"

"Fiecare antrenor are filozofia lui, nu pot spune că nu au mers anumite lucruri în perioada Teja. Din punctul meu de vedere, Mihai Teja a făcut o treabă foarte bună. Am avut rezultate bune. Din punctul meu de vedere, eu sunt puţin pe ideea de antrenamente scurte, intense, multe dueluri, îmi place ca echipa mea să fie una vie, să aibă agresivitate şi vom încerca să lucrăm aceste aspecte. Sper că vom avea şi rezultatele pe care ni le dorim".

Care vor fi principalele obiective

"Şi titlul şi calificarea în Europa League sunt importante pentru mine. Primul este calificarea în Europa League. Până la finalul campionatului e un sezon lung, cu pauză de iarnă, vor fi multe luni de muncă", a mai spus tehnicianul.

În perioada 17-29 iunie se va derula cantonamentul de vară de la Brașov, unde delegația FCSB va fi cazată la Hotelul Lux Divina. Antrenamentele se vor desfășura pe terenurile Forex și Metrom, din localitate, orele acestora urmând să fie comunicate ulterior, se arată pe site-ul FCSB.

FCSB va disputa trei meciuri de pregătire în această perioadă, în compania echipelor CS Colțea 1920 Brașov, AS SR Brașov și FC Viitorul.

Programul jocurilor, care vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube FCSB TV, este următorul:

22 iunie - FCSB - CS Colțea 1920 Brașov - 17:30
25 iunie - AS SR Brașov - FCSB - 20:30 - Stadionul "Silviu Ploeșteanu"
28 iunie - FCSB - FC Viitorul - 11:00


622 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza