Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini și comisarul european Johannes Hahn au emis un comunicat în care scriu că UE este „pregătită să colaboreze cu guvernul legitim din punct de vedere democratic”, relatează Unimedia.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Uniunea Europeană este pregătită să colaboreze cu guvernul legitim din punct de vedere democratic, pe baza unui angajament reciproc față de reforme și a principiilor fundamentale consacrate în acordul nostru de asociere. Respectarea statului de drept și a democrației ar trebui să rămână pilonii relațiilor noastre. Aceasta este, în primul rând, ceea ce așteaptă și merită cetățenii Republicii Moldova.

Având în vedere evoluțiile care au urmat deciziilor luate ieri de către Parlamentul Republicii Moldova, Uniunea Europeană își reiterează cu fermitate apelul la calm și reținere. Dialogul dintre reprezentanții aleși în mod democratic trebuie să rămână cheia pentru găsirea unei soluții la actuala criză politică”, se arată în comunicatul emis de Mogherini și Hahn.

Curtea Constituțională, considerată a fi controlată de Vladimir Plahotniuc, l-a suspendat duminică pe președintele Igor Dodon și a dizolvat Parlamentul, șef interimar al statului fiind numit Pavel Filip. Acesta din urmă a anunțat alegeri anticipate în septembrie. De cealaltă parte, Igor Dodon a cerut ajutor internațional pentru tranziția puterii către noua majoritate, iar premierul numit ieri de legislativ, Maia Sandu, face apel la instituții să treacă de partea poporului. Deputații au adoptat duminică o hotărâre prin care declară ca fostul Guvern Filip este ilegal, iar statul a fost uzurpat.

Asta după Socialiștii președintelui Igor Dodon și blocul pro-european ACUM condus de Andrei Năstase și Maia Sandu au convocat sâmbătă o ședință parlamentară extraordinară și au semnat un acord de ”dezoligarhizare” a țării, document în care se regăsește și o nouă listă de miniștri.

Ședința parlamentară a fost convocată după ce Curtea Constituțională a R. Moldova a decis că termenul de învestire a unui nou executiv a expirat vineri noapte și că Parlamentul trebuie dizolvat imediat.