Este vorba despre serialul „Cele treisprezece motive” lansat la sfârșitul lunii martie 2017. Serialul produs de Netflix abordează teme sensibile, iar acțiunea se învârte în jurul unei fete de 17 ani care recurge la sinucidere. Încă din momentul lansării, emisiunea a stârnit critici din partea organizațiilor de prevenire a sinuciderilor pentru că promova acest gest extrem. Acum, un nou studiu arată că serialul a provocat un efect numit „suicid de contagiune” în rândul adolescenților, informează CNN.

Cele treisprezece motiveFoto: Captura YouTube

Studiul, făcut public miercuri de către publicația medicala JAMA Psychiatry, estimează o creștere de 13% a sinuciderii în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani. Această mărire a gesturilor extreme s-a întâmplat în primele trei luni de la lansarea episoadelor, potrivit cercetătorilor.

„Nu s-au observat efecte la alte grupe de vârstă", a declarat Dr. Thomas Niederkrotenthaler, autorul principal al studiului și șeful Serviciului de Cercetare a Suicidelor și a Sănătății Mintale de la Universitatea de Medicină din Viena.

Dr. Thomas Niederkrotenthaler împreună cu echipa sa a analizat datele primite de la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA și a comparat datele de dinaintea difuzării emisiunii și de după. De asemenea, echipa a analizat și postările de pe Twitter și de pe Instagram pentru a estima cantitatea de atenție socială pe care serialul primit-o.

Studiul a estimat că s-au petrecut cu 66 de sinucideri mai mult decât se așteptau în rândul bărbaților, ceea ce reprezintă o creștere de 12,4% și alte 37 de sinucideri în rândul femeilor, ceea ce reprezintă o creștere de 21,7%: „între 1 aprilie 2017 și 30 iunie 2017, perioada în care sezonul a avut parte de cea mai mare atenție în social media, a spus Niederkrotenthaler.

„ Faptul că această asociere a fost văzută doar în grupul demografic similar cu cel al personajului Hannah Baker în vârstă de 17 ani și mai ales în creșterea suicidelor în rândul a fetelor, precum și absența oricăror schimbări în sinucideri în alte grupe de vârstă , este în mod clar compatibil cu un posibil efect de imitare ", a mai adăugat Niederkrotenthaler .

Reacția canalului de steaming Neflix a precizat că numărul tinerilor care își curmau viața era în creștere chiar și înainte de difuzarea emisiunii lor și că nu există un motiv clar pentru care oamenii recurg la astfel de gesturi.

Efectele de imitare pot fi explicate prin vulnerabilitate și „identificare cu personajul principal care moare prin sinucidere", a mai explicat șeful studiului. „Adolsecenții care sunt vulnerabili la sinucidere, de exemplu cei care au gânduri suicidare și se identifică cu protagonistul Hannah Baker, prezintă un risc dacă nu ajung să ceară ajutor".

Serialul „Cele treisprezece motive” are două sezoane și a fost lansat în data de 31 martie 2017 și urmează să fie lansat și sezonul trei.

Reprezentant Netflix: „Experții confirmă faptul că nu există un motiv anume pentru care oamenii își iau viața – iar rata de suicid la adolescenți este, din nefericire, în creștere în ultimii ani. Aceste două studii pun pe agenda publică subiecte extrem de importante, dar se află însă în contradicție, cu toate că provin din aceleași date ale guvernului American. Acestea nu explică nivelul creșterii ratei în rândul fetelor, în noiembrie 2016, sau în rândul băieților, în martie 2017 – înainte ca serialul să fie lansat. Serialul „Cele treisprezece motive” abordează realitatea incomodă a vieții multor tineri de azi și știm de la unii dintre aceștia, inclusiv de la experiți din domeniul medical, că serialul a dat multor urmăritori curajul să vorbească despre situațiile cu care se confruntă și să primească ajutor”.