Ministerul Afacerilor Externe prezintă harta interactivă cu cele 441 secţii de votare organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai. MAE organizează cu 251 mai multe secții de votare în străinătate, față de alegerile europarlamentare precedente.

votFoto: Hotnews

"Astfel, cetățenii români aflați în străinătate pot afla din timp care este secția de votare cea mai apropiată de localitatea în care se vor afla în data de 26 mai 2019, pentru a își organiza în cele mai bune condiții participarea la vot. Lista celor 441 de secţii de votare organizate în străinătate, precum și numerotarea acestora conform Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 730 din 24 aprilie 2019 poate fi consultată pe site-ul de internet al Ministerului Afacerilor Externe", arată reprezentanții MAE.

Informații suplimentare privind votul în străinătate la alegerile europarlamentare sunt disponibile pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, precum și pe site-urile misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României.

Sursa citată mai precizează că la acest scrutin, prin comparație cu alegerile anterioare pentru Parlamentul European, din anii 2014, 2009 și 2007, când au fost organizate 190 de secții, MAE organizează cu 251 mai multe secții de votare în străinătate.

Comparativ cu referendumul național pentru revizuirea Constituției din 2018 (378 de secții), MAE arată că vor fi organizate 63 de secții în plus, iar în comparație cu alegerile parlamentare din 2016 (417 secții), cu 24 mai multe secții de votare.